Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
05:24 21 10 2018 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Echinocţiul de toamnă sau momentul în care ziua este egală cu noaptea

ro

23 Sep, 2014 00:00 1529 Marime text
Ca în fiecare an, la începutul ultimei decade a lunii septembrie, atenția ne este îndreptată spre momentul în care pășim în toamna astronomică. Acesta este momentul echinocţiului de toamnă, când longitudinea astronomică a Soarelui atinge valoarea de 180°. Echinocţiul de toamnă are loc astăzi, la ora 5.29. Începând din acest moment, ziua va scădea treptat, până la momentul solstiţiului de iarnă - 22 decembrie, ora 1.33.
 
„Punctul echinocțiului de toamnă, numit și punct autumnal, se află pe sfera cerească la intersecția eclipticii (ce reprezintă proiecția pe sfera cerească a planului orbitei Pământului) cu ecuatorul ceresc, pe care Soarele îl traversează la aceasta dată, trecând din emisfera nordică a sferei cerești în cea sudică“, se arată pe site-ul Observatorului Astronomic „Amiral Vasile Urseanu“. Aflându-se, la această dată, în dreptul ecuatorului ceresc, Soarele va răsări și va apune chiar în punctele cardinale est și vest, durata zilelor fiind, astfel, egală, indiferent de latitudine, cu cea a nopților. Singurele excepții le întâlnim în regiunile polare, în zona Polului Nord începând lunga noapte polară, iar în cea a Polului Sud, Soarele ivindu-se deasupra orizontului, timp de şase luni, până la momentul echinocțiului de primăvară. Echinocţiul de toamnă reflectă momentul adunării recoltei crescute din plantarea seminţelor, în primăvară. Ziua şi noaptea sunt aproximativ egale, urmând apoi ca noaptea să „ocupe mai mult spaţiu“, pentru ca noi să începem să economisim energie şi resurse. Astrologic, momentul coincide cu intrarea Soarelui în zodia Balanţei, una de reconciliere. Semnul aduce un alt tip de energie, care ne ajută să medităm la ceea ce s-a manifestat până acum.

Ti-a placut articolul?

Comentarii