Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
00:13 18 04 2021 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

E-Distribuție Dobrogea întrerupe energia electrică în județul Constanța

ro

15 Feb, 2021 10:18 1163 Marime text

E-Distribuţie Dobrogea a redus pe cât posibil numărul întreruperilor programate pentru buna administrare și funcționare a rețelei de distribuție a energiei electrice, pentru a minimiza disconfortul clienților.

Lucrările au fost reduse la cele care sunt necesare pentru a asigura capacitatea rețelei de a funcționa și a alimenta clienții cu energie electrică în bune condiții, conform prevederilor din Decretul președintelui României nr. 195/16.03.2020, publicat în Monitorul Oficial al României nr. 212/16.03.2020.

”Regretăm neplăcerile resimțite de clienți în cazurile în care aceste lucrări, efectuate pentru a preveni eventuale probleme în alimentare, perturbă temporar activitățile acestora. Colaborăm cu autoritățile locale, dar și cu alte utilități, pentru a minimiza impactul.

Următoarele întreruperi se vor realiza pentru a asigura capacitatea rețelei de a funcționa și alimenta clienții în bune condiții”, transmite E-Distribuție.
 
Judetul Constanţa
Ziua / Data
Localitatea, strada afectata Orar
Marţi , 16 Februarie 2021
Localitatea Rasova, cu strada Bucurestii Noi - intrerupere partiala. 08:00 - 16:00
Localitatea Galita - intrerupere partiala. 08:30 - 16:30
Localitatea Valu lui Traian, cu strazile: Mihai Eminescu, Omurcea, Scolii, Mihail Sadoveanu, Valea Seaca si Cantonului - intrerupere partiala. 09:00 - 16:00
Localitatea Ghindaresti, cu strazile: Trandafirilor; Scolii; Fantanii; Aleea Cimitirului; Zorilor; Plantelor; Dispensarului; Bisericii - intrerupere partiala. 09:00 - 17:00
Localitatea Ciobanu, cu strazile: Eroilor; Dunarii; Stadionului;Ghioceilor; Mieilor, Matei Basarab, Vasile Alexandri - intrerupere partiala. 09:00 - 17:00
Localitatea Eforie Sud, cu strazile: Vlad Tepes, Aleea Mercur, Sportului, Carmen Silva, Dezrobirii, 9 Mai si Nicolae Filipescu – întrerupere totalã. 09:00 - 17:00
Localitatea Negru Voda, cu Statie Transport Gaze Naturale Transgaz - intrerupere toala. 09:00 - 17:00
Municipiul Constanta, cu Magazin LIDL Bratianu – b-dul I.C. Bratianu nr. 140 – întrerupere totalã. NOTA: Întrerupere enegie electrica la cerere client LIDL. 09:00 - 17:00
Miercuri, 17 Februarie 2021
Localitatea Eforie Sud, cu Statia TV Litoral (Turn Televiziune) - Eforie Sud – întrerupere totalã. 08:00 - 16:00
Localitatile: Topraisar si Biruinta - intrerupere totalã. 08:00 - 16:00
Localitatea Amzacea, cu strazile: Zootehnistului, Albinelor, Stadionului, Podului si Braducului - intrerupere partiala. 08:00 - 16:00
Localitatea Rasova, cu strada Dunarii - intrerupere partiala. 08:00 - 16:00
Localitatile Galita si Esechioi - intrerupere partiala. 08:30 - 16:30
Localitatea Valu lui Traian, cu strazile: Mihai Eminescu, Omurcea, Scolii, Mihail Sadoveanu, Valea Seaca si Cantonului - intrerupere partiala. 09:00 - 16:00
Municipiul Constanta, cu Magazin LIDL Bratianu – b-dul I.C. Bratianu nr. 140 – întrerupere totalã. NOTA: Întrerupere enegie electrica la cerere client LIDL. 09:00 - 17:00
Localitatea Ciobanu, cu strazile: Eroilor; Dunarii; Traian; Stadionului; Marului; Ghioceilor; Tepes Voda - intrerupere partiala. 09:00 - 17:00
Localitatea Vama Veche, cu Hotel Electra, Hotel "Casa OK” by Ovo"(Komornyik), strada Nucilor, sediu Politia Frontiera - Punct Trecere Frontiera Vama Veche, Magazin Puma, Magazin Heiring – întrerupere totalã. 10:00 - 17:00
Joi , 18 Februarie 2021
Localitatea Rasova, cu strada Crizantemei - intrerupere partiala. 08:00 - 16:00
Localitatile Galita si Esechioi - intrerupere partiala. 08:30 - 16:30
Orasul Navodari, cu strazile: Cartier Peninsula - intrerupere partiala. 09:00 - 17:00
Localitatea Lumina - intrerupere totala. 09:00 - 17:00
Vineri , 19 Februarie 2021
Localitatea Rasova, cu strada Sarmisegetuza - intrerupere partiala. 08:00 - 16:00
Orasul Navodari, cu strazile: Cartier Peninsula - intrerupere partiala. 09:00 - 17:00
Localitatea Lumina - intrerupere totala. 09:00 - 17:00
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii