Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
03:07 26 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

După faptă şi răsplată Catană şi Nicuşor şi-au oficializat relaţia printr-o asociere

ro

28 Jan, 2011 01:19 2567 Marime text
cap_5.jpgRoadele bunei colaborări dintre comandantul IPJ Constanţa şi şeful CJC, Nicuşor Constantinescu, încep să se vadă. CJC a alocat ieri bani pentru programul ATOP, dar şi pentru o centrală termică la postul de poliţie condus de Gabriel Coteanu

Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Constanţa, condus de comisarul-şef Dumitru Catană, şi-a oficializat relaţia de colaborare cu Consiliul Judeţean Constanţa, condus de Nicuşor Constantinescu, printr-un acord de asociere parafat şi semnat de ambele părţi şi care a fost aprobat ieri, în văzul tuturor, de către consilierii judeţeni.

Ca să fie treaba treabă şi ca să arate că el scoate bani şi din piatră seacă (a se citi din vistieria Consiliului Judeţean), Catană nu s-a făcut frate cu Nicuşor pe gratis. El a semnat acordul de asociere şi s-a ales cu o sumă de bani modică pentru o investiţie măruntă, dar importantă pentru crearea climatului propice chefului de muncă al poliţiştilor din Eforie. Mai exact, prin Hotărârea Consiliului Judeţean Constanţa nr. 47 privind aprobarea acordului de asociere între CJC şi IPJ, care a primit ieri girul aleşilor judeţeni, CJC s-a angajat să doteze cu centrală termică Poliţia staţiunii Eforie, al cărei comandant este Gabriel Coteanu. În acordul de asociere se specifică faptul că CJC va suporta cheltuielile aferente acestei operaţiuni, în sumă maximă de 11.478 lei, asigurând totodată, prin aparatul de specialitate, sprijin în vederea achiziţionării bunurilor, serviciilor şi lucrărilor necesare. Cum era şi firesc, hotărârea cuprinde o expunere de motive „emoţionantă", din care aflăm cum se încălzesc sărmanii poliţişti din Eforie cu radiatoare şi cum părintele sărac - IPJ Constanţa - nu are bani să le dea să-şi cumpere şi ei o centrală. Pesemne investiţia a fost atât de urgentă pentru că poliţiştii nu concep să se încălzească în secolul nostru la un asemenea mijloc de încălzire. Justificarea este că Ministerul Administraţiei şi Internelor a întrerupt toate proiectele de investiţii. Noroc că IPJ a găsit o mamă adoptivă cu dare de mână pentru copilul său, Poliţia Eforie, al cărui obraz subţire cu cheltuială se ţine. CJC-ul cu care s-a luat IPJ-ul lui Catană a alocat pe loc suma necesară pentru mult dorita centrală.

N-a colindat degeaba

Gestul CJC a fost generat chiar de către o adresă a comisarului-şef Catană, care a solicitat prin adresa nr. 53746/30.09.2010 suma de 10.000 de lei pentru realizarea acestei investiţii. În urma vizitării „amplasamentului", CJC a decis însă că banii nu sunt suficienţi şi aşa s-a ajuns la suma alocată.

Dar HCJC nr. 47/2011 nu a fost singura prin care s-au alocat bani către structurile subordonate IPJ. Anterior ei, consilierii judeţeni ai Constanţei au aprobat şi HCJC nr. 46 privind alocarea unor fonduri Autorităţii Teritoriale de Ordine Publică, în cadrul Programului ORLIP - Ordine şi linişte publică. Prin această hotărâre, CJC a alocat 165.000 de lei pentru o bună desfăşurare a acestui program. În fundamentarea acestei hotărâri se arată că banii vor fi cheltuiţi pe procurarea de carburant, baterii, asigurări RCA şi Casco, reparaţii curente şi revizii, precum şi pe achiziţionarea de servicii în vederea asigurării activităţii de prevenire a infracţionalităţii şi a evenimentelor rutiere pe raza judeţului.

Paşii făcuţi ieri în parteneriatul CCJ - IPJ sunt mărunţi, dar importanţi, şi nu este exclus ca pe viitor să mai auzim de alocări de fonduri către inspectoratul condus de Catană, mai ales că şi acesta s-a dovedit a fi de un real folos conducerii social-democrate a CJC după ce a colindat politic primăriile din judeţ pe motive de ordine publică.

Urmează reabilitări şi construiri de sedii?

Reamintim că prim-adjunctul comandantului IPJ Constanţa, comisarul-şef Adrian Rapotan, declara în noiembrie 2010 că, prin ATOP, CJC se va apuca şi de reabilitări de sedii ale poliţiei şi chiar de construirea unora, acolo unde este nevoie. Probabil că şi în acest caz, CJC va asigura, prin aparatul de specialitate, sprijin în vederea achiziţionării bunurilor, serviciilor şi lucrărilor necesare.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii