Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
01:36 08 12 2025 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

DSP Prahova a finalizat analizele. Apa din stația ESZ Voila este potabilă

ro

07 Dec, 2025 18:15 332 Marime text
Sursa foto: Pexels/ Imagine cu rol ilustrativ




Direcția de Sănătate Publică (DSP) Prahova a finalizat, duminică, analizele microbiologice la stația de tratare ESZ Voila și transmite că apa tratată în această stație este potabilă.

DSP Prahova a făcut teste microbiologice la stația de tratare ESZ Voila, înainte ca apa să fie introdusă în sistemul de distribuție operat de Hidro Prahova. Rezultatele sunt conforme cu valorile prevăzute de OG nr. 7/2023 și HG nr. 971/2024, ceea ce înseamnă că apa tratată în această stație este potabilă, conform știripesurse.ro.

„Determinările au vizat parametrii microbiologici obligatorii pentru declararea potabilității: bacterii coliforme, E. coli, enterococi intestinali, numărul de colonii la 22°C și 37°C, precum și Clostridium perfringens, având în vedere că sursa este un lac de acumulare. Analizele s-au realizat conform standardului SR EN ISO 9308-1, care stabilește procedurile de lucru și intervalele de citire a probelor. Conform metodologiei, apa este considerată potabilă doar dacă toate aceste determinări se încadrează în limitele legale. În urma verificărilor, DSP Prahova a confirmat că apa care a părăsit stația Voila îndeplinește parametrii necesari pentru consumul uman”, se arată într-un comunicat de presă transmis, duminică, de Consiliul Județean Prahova.


Potrivit CJ Prahova, după ce Hidro Prahova va anunța că sistemul este optimizat, echipele DSP vor preleva probe și din sistemul de distribuție operat de Hidro Prahova. Aceste analize sunt esențiale, deoarece rețeaua a fost golită timp de mai multe zile, iar conductele au trecut prin procese de reumplere, spălare, clorinare și remediere a unor avarii apărute în timpul amorsării. În astfel de situații există riscuri suplimentare, iar verificările trebuie efectuate după stabilizarea completă a sistemului.

Analizele microbiologice din rețea presupun o durată totală de 72 de ore de la însămânțarea probelor în laborator. Citirile intermediare se fac la 24 de ore și la 48–50 de ore, iar rezultatul final este validat la 72 de ore. Doar după acest interval apa din distribuție poate fi declarată potabilă în mod oficial.



Citește și
Tone de apă transportate către localitățile Prahova și Dâmbovița afectate de întreruperea alimentării cu apă
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii