Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
20:56 12 11 2019 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Drumul de acces la ecluza Năvodari va fi reabilitat (document)

ro

18 Apr, 2019 00:00 1319 Marime text
Compania Naţională Administraţia Canalelor Navigabile SA Constanţa organizează şi desfăşoară o procedură publică pentru atribuirea contractului „Reabilitare drum de acces la ecluza Năvodari“, în valoare estimată de 650.000 de lei.
 
Ofertele sau cererile de participare vor fi depuse până pe data de 10.05.2019, ora 15:00, urmând să fie deschise în aceeaşi zi. Garanţia de participare este de 6.500 de lei. Ofertantul declarat câştigător va constitui garanţia de bună execuţie a contractului, în cuantum de 10% din valoarea contractului, fără TVA, în termen de cinci zile lucrătoare de la data semnării contractului de achiziţie sectorială. Drumul de acces spre ecluza Năvodari se desprinde din DJ 226 (relaţia Năvodari - Corbu) şi după 190 de metri continuă pe malul stâng al canalului Poarta Albă - Midia Năvodari, până la ecluză. Acest drum este parţial asfaltat şi parţial din piatră, fiind greu circulabil din cauza gropilor şi denivelărilor. În cei peste 31 de ani de exploatare, partea carosabilă nu a fost reparată şi întreţinută.
 
Accesul spre ecluza Năvodari nu face parte din categoria drumurilor publice, fiind destinat traficului rutier de autoturisme aparţinând personalului de exploatare din zona, autovehicule de transport ocazional uşor de marfă şi autospeciale (salubritate, pompieri, salvări etc.), transporturi speciale şi utilaje grele pentru intervenţii la ecluză, alte transporturi pe drumul tehnologic al canalului. Drumul se poate încadra în clasa tehnică V cu un trafic apreciat ca foarte redus, având o intensitate orară de calcul mai mică de 75 de vehicule etalon (autoturisme) pe perioada de perspectivă de 15 ani.
 
Având în vedere depăşirea duratei de exploatare a drumului, fără efectuarea de lucrări semnificative de reparaţii şi din cauza circulaţiei autovehiculelor grele de transport (camioane şi automacarale de tonaj mare) şi a lipsei elementelor sistemelor de preluare şi scurgere a apelor, starea tehnică actuală a drumului se află în stadiu de degradare avansată cu tendinţe de înrăutăţire până la a deveni impracticabil în lista lucrărilor de reabilitare. Pentru evitarea distrugerii mijlocului fix şi pentru creşterea siguranţei circulaţiei rutiere, se impune reabilitarea drumului de acces la ecluza Năvodari.
 

Responsabili de atribuirea contractului

 
Persoanele cu funcţii de decizie din cadrul entităţii contractante, responsabile de atribuirea contractului, sunt: director general - Daniel Georgescu; director executiv, Direcţia Juridică - Diana Niculescu; director executiv, Direcţia Economică - Cornelia Popescu; director executiv, Direcţia Tehnică Administrativă - Costel Ghinea; CFPP - Cristina Poenaru; şef Serviciu Achiziţii -Sârbu Camelia; inspector protecţia mediului - Laurenţia Olteanu; şef Serviciu Construcţii şi Investiţii - Silviu Udrea; subinginer Serviciu Construcţii şi Investiţii - Chenan Mura.
 
În secţiunea „Documente“ puteţi consulta anunţul de participare la această procedură publică.
 
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii