Doi polițiști în misiune, răniți într-un accident rutier la Suceava
Doi polițiști în misiune, răniți într-un accident rutier la Suceava
215
Marime text
Doi polițiști în misiune au fost răniți într-un accident rutier în municipiul Suceava. Potrivit IPJ Suceava, În această seară, în jurul orei 19:40, o autospecială de poliție din dotarea Serviciului Criminalistic IPJ Suceava, în timp ce se deplasa cu utilizarea semnalelor acustice și luminoase la o misiune operativă sesizată prin SNUAU 112, a intrat în coliziune cu un alt vehicul care ar fi efectuat manevra de schimbare a direcției de mers, fără a acorda prioritate.
Conform SAJ Suceava în accident au fost implicați 3 barbati de 24, 29 respectiv 39 de ani, policotuzionati dar constienti, stabili hemodinamic si respirator.În urma evenimentului a rezultat ranirea ușoară a celor doi polițiști aflați in autospeciala de poliție, precum si a unui pasager din celălalt autoturism.
Ambii șoferi, au fost testați cu aparatul etilotest rezultatele fiind negative în ambele cazuri.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, urmând a se dispune procedural prin unitatea de parchet competentă“ - conform IPJ Suceava
Cei trei au fost transportati la UPU Suceava.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi


