Directorul general al Cazinoului din Constanța, Anamaria Mișa, explică motivul reluării licitației pentru viitoarea cafenea/bistro
Directorul general al Cazinoului din Constanța, Anamaria Mișa, explică motivul reluării licitației pentru
20 Jan, 2026 11:36
ZIUA de Constanta
213
Marime text
213
Marime text

Licitația pentru închirierea spațiului destinat viitoarei cafenele/bistro din incinta Cazinoului din Constanța va fi reluată, după ce prima procedură nu a fost adjudecată.
Patrimoniu Constanța Litoral SRL a anunțat că, în perioada 19 ianuarie – 6 februarie 2026, persoanele juridice interesate pot depune oferte și concepte de operare pentru unul dintre cele mai vizibile spații comerciale din oraș.
Directorul general al Cazinoului din Constanța, Anamaria Mișa, a explicat, pentru cotidianul ZIUA de Constanța, motivele reluării procedurii.
De ce a eșuat prima licitație
Potrivit conducerii Cazinoului, spațiul nu a fost adjudecat la prima licitație dintr-un motiv strict procedural.
„Conform Codului administrativ, pentru adjudecarea unui contract este necesară existența a minimum doi ofertanți. În cazul primei proceduri, a existat un singur ofertant, motiv pentru care licitația nu a putut fi finalizată”, a explicat Anamaria Mișa.
Aceasta a mai precizat că legislația impune reluarea licitației de două ori în situația în care nu se ajunge la adjudecare, iar prețul de pornire și condițiile de participare au rămas identice.
Investiția aparține operatorului
Costurile de amenajare interioară vor fi suportate de chiriaș.
„Investiția este a chiriașului, acest lucru fiind prevăzut în caietul de sarcini”, a subliniat directorul general.
În același timp, Anamaria Mișa a precizat că, restricțiile privind designul interior rămân ferme, având în vedere că imobilul are statut de monument istoric de clasă A.
„Conceptul de amenajare trebuie să fie în deplină concordanță cu arhitectura și identitatea Cazinoului.”, a mai punctat Anamaria Mișa.
Potrivit acesteia, durata contractului de închiriere va fi de patru ani, perioadă corelată cu mandatul de administrare al imobilului.
Program și public-țintă
Viitoarea cafenea-bistro va funcționa în intervalul orar 08:00 – 24:00.
„Considerăm că, după ora 24:00, există suficiente alte locații în oraș unde oamenii se pot relaxa”, a precizat Anamaria Mișa.
În ceea ce privește profilul viitorului operator, conducerea Cazinoului nu impune un concept exclusivist sau de tip fine dining.
„Această cafenea ar trebui să completeze Cazinoul. Din perpesctiva mea, ar trebui să se adreseze atât turiștilor din sezonul estival, cât și elevilor, studenților sau participanților la evenimentele corporate organizate aici”, a declarat directorul general, subliniind că decizia finală va ține cont de planul de business propus.
Prețul și conceptul, criterii egale în evaluare
Conducerea Cazinoului afirmă că prețul și conceptul au o pondere egală în evaluarea ofertelor.
Conform documentației de licitație, criteriile principale sunt:
- Cel mai mare nivel al chiriei – 40%;
- Condiţii specifice impuse de natura bunului închiriat – 40%;
- Capacitatea economico-financiară a ofertanţilor – 15%;
- Protecţia mediului înconjurător – 5%
Detalii despre spațiu și licitație
Spațiul scos la licitație este situat la parterul și subsolul Cazinoului și are o suprafață interioară de aproximativ 550 mp, la care se adaugă o terasă exterioară descoperită de 324 mp, cu vedere directă spre mare.
Prețul de pornire al licitației este de 48.700 lei/lună, fără TVA, stabilit în urma unei analize tehnico-economice. Chiria finală va fi determinată de oferta câștigătoare.
Ofertele pot fi depuse până la 6 februarie 2026, ora 16:00, la sediul Cazinoului din Bulevardul Elisabeta nr. 4, în două plicuri sigilate. Deschiderea ofertelor va avea loc pe 10 februarie 2026, ora 10:00, în ședință publică.
Toate informațiile despre modalitatea de obținere a documentației pentru înscrierea la licitația spațiului destinat unei cafenele-bistro din incinta Cazinoului din Constanța au fost publicate în monitorul oficial și pot fi consultate și pe website-ul www.cazinoul.com la secțiunea Informări și comunicate de presă.
Un spațiu cu miză majoră
Reluarea licitației vine într-un moment de maxim interes pentru clădirea emblematică a Constanței. De la redeschiderea oficială, pe 21 mai 2025, Cazinoul a fost vizitat de peste 210.000 de persoane, consolidându-și statutul de reper cultural național.
Prin dezvoltarea unei cafenele/bistro atent integrate, administrația Cazinoului urmărește atât diversificarea serviciilor, cât și consolidarea experienței publicului într-un monument-simbol al orașului de la malul mării.
Despre Patrimoniu Constanța Litoral SRL
Termene.ro arată că societatea a fost fondată în 2025, are ca obiect de activitate „activități ale siturilor și monumentelor istorice” și sediul social este pe strada Ștefan cel Mare nr. 15 din Constanța.
Firma este deținută de Primăria Constanța. Administratori sunt Citirigă Daniel-Valentin, Mișa George-Silvian și Gafar Samir.
Pentru documentarea acestui articol s-au folosit informații și de pe platforma termene.ro.
PRECIZĂRI:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Citește și:Cazinoul din Constanța lansează din nou licitația pentru viitoarea cafenea/bistro

Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii
Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi