Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
14:33 27 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Directorul Agenției de știri Basilica, hirotonit diacon la Paraclisul Catedralei Naționale. Declarații

ro

16 Dec, 2023 16:53 891 Marime text
La câteva zile de la depunerea voturilor monahale, părintele Nicolae Iftimiu, Directorul Agenției de știri Basilica, a primit slujirea diaconiei. Hirotonia a fost oficiată de Episcopul vicar patriarhal Paisie Sinaitul, sâmbătă, la Paraclisul Catedralei Naționale.

„Avem nădejde bună că va răspunde cum se cuvine acestei chemări”, a spus la finalul slujbei PS Paisie care a explicat taina oficiată, originea și semnificația termenului grecesc de diacon.

„Prin primirea harului diaconiei, părintele Nicolae a ales să slujească lui Dumnezeu și Bisericii”, a subliniat Preasfinția Sa.

La eveniment au fost prezenți părinții ierodiaconului, duhovnicul său, Arhimandritul Siluan Antoci de la Mănăstirea nemțeană Brusturi, dar și colegi, cunoștințe, colaboratori.


„Diaconul își asumă în egală măsură slujirea lui Dumnezeu și slujirea oamenilor”, a spus Preasfințitul Părinte Paisie.

Ierarhul a menționat că „pe lângă slujirea la mese, la agapele bucuriei, diaconii aveau și ei slujirea de a propovădui Evanghelia lui Hristos și chiar de a boteza.

„În slujbele Bisericii, diaconii aveau încă din vechime misiunea de a-i ajuta pe apostoli, pe episcopi și preoți la săvârșirea Sfintelor Taine, da și la vizitarea și ajutorarea celor bolnanvi, a văduvelor, a celor necăjiți și săraci”.

Hirotonia este publică, dar este o taină„Hirotonia este publică și se săvârșește în timpul Sfintei Liturghii în fața tuturor pentru că diaconul – în cazul nostru ierodiaconul Nicolae – va sluji public tuturor credincioșilor Bisericii iar comunitatea de credință trebuie să-l recunoască pe noul hirotonit ca având alt statut, acela de părinte, slujitor”, a spus PS Paisie.

Însă, „deși hirotonia este publică, aceasta este o Sfântă Taină care se trăiește înăuntru, în sufletul noului hirotonit”, a adăugat ierarhul.

„Cel care primește cu vrednicie taina este schimbat dumnezeiește, este transformat duhovnicește, este curățit și sfințit pentru a-I sluji lui Dumnezeu”.

Pentru a sublinia importanța hirotoniei, Episcopul vicar patriarhal a făcut referire la timpul Vechiului Testament când un grup de 250 de oameni răzvrătiți, conduși de Core, au vrut să slujească fără a fi de fapt preoți. Aceștia, spune Scriptura „au fost duși de vii în locuința morților pentru că au batjocorit preoția lui Dumnezeu”.


Sursa: basilica.ro 



Citește și:

Avocatul Adrian Cuculis
„Cazul mediatizat în ceea ce-l privește pe ÎPS Teodosie nu are cum să ajungă în instanță niciodată“ (VIDEO)

 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii