Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
12:36 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

DIICOT Grup infracțional organizat în contrabandă. Percheziții în trei județe

ro

06 Nov, 2019 12:51 1338 Marime text
La data de 06.11.2019, procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Iași împreună cu ofițeri de poliție judiciară din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Iași efectuează un număr de 36 de percheziții domiciliare pe raza teritorială a județelor Iași, Suceava și Botoșani, într-o cauză vizând destructurare unui grup infracțional organizat, specializat în săvârșirea infracțiunii de contrabandă.

În cauză există suspiciunea rezonabilă că, începând cu luna ianuarie 2019, a fost constituit un grup infracțional organizat, ai cărui membrii au acționat, în mod coordonat, în ceea ce privește achiziționarea din Republica Moldova și Ucraina a unor cantități importante de țigarete provenind din contrabandă, pe care le-au depozitat și comercializat către diverși cumpărători, în principal pe raza judeţului Iași.
 
Ca mod de operare s-a reținut faptul că, după primirea si depozitarea țigaretelor de contrabandă, liderul grupului infracțional proceda la distribuirea acestora către ceilalți membrii și la colectarea banilor rezultați din valorificarea țigaretelor. De asemenea, liderul grupării indica prețul minim de distribuire a țigaretelor către ceilalți membrii, care la rândul lor adăugau propriile procente la prețul de vânzare către cumpărători.

La sediul D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Iași urmează să fie aduse, în vederea audierii, un număr de 25 de persoane.

Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcția Operaţiuni Speciale.

DIICOT precizează că pe întreg parcursul procesului penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.

Sursă foto: Poliția Română
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii