DIICOT Caz șocant la Craiova! Un bărbat a fost arestat după ce a filmat și distribuit imagini cu o fetiță de 5 ani
DIICOT: Caz șocant la Craiova! Un bărbat a fost arestat după ce a filmat și distribuit imagini cu o fetiță
05 Mar, 2026 16:23
ZIUA de Constanta
154
Marime text
154
Marime text

Un bărbat în vârstă de 37 de ani a fost plasat în arest preventiv pentru 30 de zile, după ce procurorii DIICOT Craiova au descoperit că acesta deținea și distribuia materiale de pornografie infantilă.
Ancheta a scos la iveală detalii cutremurătoare: inculpatul ar fi filmat o minoră de numai 5 ani în scopuri sexuale, folosindu-și telefonul mobil pentru a partaja ulterior imaginile în mediul online.
Iată comunicatul integral din partea DIICOT:
La data de 3 martie 2026, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Craiova au dispus reținerea unui inculpat, în vârstă de 37 de ani, cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunii de pornografie infantilă.
Din probatoriul administrat a rezultat că, în luna februarie 2026, inculpatul a deţinut şi distribuit, cu ajutorul telefonului său mobil, o înregistrare video, pe care a realizat-o în scop sexual, cu o victimă minoră (5 ani).
În ziua de 04.03.2026, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Dolj a dispus arestarea preventivă a inculpatului, pentru o perioadă de 30 de zile.
Activitățile judiciare au fost realizate împreună cu polițiști din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Craiova.
Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.
Citește și:
Știri România: Bărbat arestat pentru 30 de zile pentru pornografie infantilă
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii
Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi


