Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
18:19 08 10 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Denisa, tânăra din Timișoara ucisă la Constanța, condusă pe ultimul drum! Zeci de persoane participă la funeralii (GALERIE FOTO+VIDEO)

ro

13 Sep, 2024 13:16 1941 Marime text
Denisa, tânăra de 28 de ani din Timișoara, ucisă și abandonată pe un câmp dintre localitățile Sinoe și Mihai Viteazu din județul Constanța este condusă astăzi, 13 septembrie pe ultimul drum. 

Potrivit unui mesaj postat de rude pe Facebook, înmormântarea are loc în data de 13.09.2024 la ora 13:00 la cimitirul din localitatea Obad!

„Ne rugăm ca Bunul Dumnezeu să mângâie sufletele celor rămaşi nemângâiaţi de tragica despărţire. S-a stins o fiinţă atât de dragă, lăsând în urmă durere si tristeţe. In aceste clipe atât de grele pentru tine îţi suntem alături. Priveghiul va alea loc joi, în data de 12.09.2024 începând cu ora 8:00 la Capela Cimitirului din localitatea Ciacova,iar înmormântarea vineri în data de 13.09.2024 la ora 13:00 la cimitirul din localitatea Obad!“ - se arată în mesajul transmis în mediul online. 


La slujba de înmormântare participă zeci de persoane care au cunoscut-o pe tânăra ed 28 de ani, sau care s-au arătat impresionați de soarta tristă a fetei. 

Prietenii Denisei poartă tricouri pe care au imprimat fotografia acesteia. 

Trupul Denisei a fost depus într-un sicriu de culoare albă, iar rudele i-au adus un buchet imens de trandafiri albi. 

Dricul care transportă sicriul are în geamurile laterale și pe parbriz fotografii cu Denisa. 

Amintim că Denisa a fost dată dispărută de rude la câteva zile după ce nu a mai dat niciun semn de viață. În mediul online fuseseră distribuite mai multe fotografii cu tânăra de 28 de ani din timișoara care ar fi fost văzută ultima dată la Constanța. 

Din păcate, după câteva zile trupul Denisei a fost găsit aruncat pe un câmp dintre localitățile Sinoe și Mihai Viteazu. 

Principalul suspect a fost săltat de oamenii legii din spital unde fusese internat după ce a avut un accident rutier chiar cu mașina Denisei. 

Procurorii spun că inculpatul este acuzat de comiterea a două infracțiuni de omor calificat.

„Este vorba despre fapte comise cu premeditare și în scop de jaf, respectiv două infracțiuni de tâlhărie, împotriva celor două victime, infracțiunea în formă continuată de conducere fără permis, întrucât nu are permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule și acces ilegal la un sistem informatic, întrucât a accesat fără drept telefoanele mobile ale victimei. De altfel, unul dintre telefoanele mobile ale victimei a fost vândut unei persoane din localitatea Sinoe, a fost găsit și recuperat, iar celălalt telefon mobil a fost găsit asupra femeii inculpate din dosar, pe care îl folosea și în cursul zilei de ieri.
 
Inculpata are patru copii minori în întreținere și care a fost acuzată, printre altele, pe lângă tăinuire și favorizarea făptuitorului și pentru rele tratamente aplicate minorului, întrucât, din investigații a rezultat că aceasta l-a găzduit pe inculpatul suspectat pentru omor, că ar fi consumat substanțe halucinogene în prezența copiilor, ar fi ținut cadavrul vreo două zile în locuință de față cu copiii minori și există indicii că s-ar fi comportat violent față de acești copii minori ai săi”, a afirmat magistratul Sadîc Zafer. 

Când au fost ucise victimele

 „Pe prima dintre victime se pare că a ucis-o în locuința închiriată de aceasta, în Constanța, pe bulevardul Mamaia, în stațiunea Mamaia, pe data de 2 iulie 2024, iar pe cea de-a doua victimă a ucis-o la data de 27 august 2024, în Năvodari, în locuința în care era găzduit de inculpata care a fost reținută în dosar”, a afirmat procurorul Sadîc Zafer. 

Cum ar fi încercat suspectul să-și piardă urma
 
Anchetatorii susțin că în cazul ambelor crime a fost același mod de operare.

 „Date din anchetă au condus la ipoteza de lucru că a fost același mod de operare al inculpatului reținut, în sensul că le-a reținut cu scopul de a le deposeda de autoturisme.
Pe prima victimă a deposedat-o de un autoturism Audi A4, pe care, ulterior, l-a înstrăinat, a făcut schimb cu alte persoane din județul Tulcea. Acele persoane, după înstrăinări succesive, au înmatriculat autoturismul în Bulgaria. Au fost descoperite persoanele din Bulgaria, au fost descoperite documentele, s-a stabilit că inculpatul este cel care ar fi înstrăinat acel vehicul.

Celei de-a doua victime i-a sustras autoturismul marca BMW seria 1, pe care l-a condus pe drumurile publice, iar pe data de 3 septembrie a.c., în timp ce rula între Sinoe și Mihai Viteazu, din cauza neadaptării vitezei la condițiile de drum, a părăsit carosabilul și s-a răsturnat, așa încât inculpatul a ajuns la spital, iar mașina victimei a fost distrusă

După efectuarea investigațiilor, s-a stabilit că cele două telefoane mobile ale ultimei victime au fost sustrase de inculpat laolaltă cu suma de 11.000 de lei, pe care o avea în mașină, bani pe care i-a cheltuit, a plătit pentru victimă chiria locuinței pe care o avea, a unei camere la un hotel, pe care o ocupa, a accesat unul din telefoanele victimei pentru a lăsa de înțeles că victima ar fi în viață și că ar urma să plătească chiria neachitată”, a spus magistratul. 


Ce ar fi făcut suspectul cu banii sustrași de la o victimă

 „Banii pe care i-a luat, i-a cheltuit, pe lângă plata chiriei și pentru a-și plăti niște datorii personale sau pentru a cumpăra, se pare, substanțe cu efect halucinogen. Se pare, din indicii, că inculpatul și cu gazda sa, căreia îi tot spunea „iubi”, ar fi consumat substanțe halucinogene în prezența minorilor. Cei 4 copii minori ai femeii. Și aceasta a fost reținută în cursul nopții trecute”, a punctat procurorul criminalist. 


Ce pedeapsă se aplică în cazul omorului calificat

Potrivit anchetatorilor, „în cazul omorului calificat, poate fi pedeapsa detențiunii pe viață sau închisoare de la 15 la 25 de ani și interzicerea unor drepturi, respectiv alte infracțiuni care sunt pedepsite cu închisoarea”

Ambii inculpați s-au prevalat de dreptul la tăcere, astfel neputând coopera cu organele de anchetă.
 
Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Citește și: 

„Nu te vom uita niciodată suflet drag!“Denisa, tânăra din Timișoara ucisă la Constanța, condusă vineri pe ultimul drum
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Vezi toate STIRILE VIDEO!

Ti-a placut articolul?

Comentarii