Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
14:16 25 10 2021 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Demnitari la Cazinoul din Constanța Ministrul Cseke Attila - „Avem toată speranța că anul viitor Cazinoul din Constanța va fi redat publicului“

ro

30 Jan, 2021 00:00 1637 Marime text
  • Vineri, 29 ianuarie 2021, Cseke Attila, ministrul Dezvoltării, a efectuat o vizită de lucru la Cazinoul din Constanța, dar și la Sala Polivalentă.
  • În legătură cu desfășurarea lucărilor de la Cazino, ministrul a declarat, la finalul vizitei, că „mobilizarea constructorului, din punctul nostru de vedere, este foarte bună și chiar dacă la fiecare pas se mai descoperă câteva chestiuni noi, ele vor fi rezolvate“.
  • Directorul general al Aedificia Carpați, inginer Petre Badea, a declarat că, în urma lucrărilor desfășurate până în prezent, s-a descoperit că structura de rezistență era foarte afectată, existând chiar risc de prăbușire pe porțiunea dinspre mare, la un cutremur de peste 6 grade.
  • „Pe o zonă deasupra zonei cu grinzile lui Saligny, după ce am desfăcut pardoselile, dacă dădeai cu ciocanul, cădeau agregatele în subsol și rămânea armătura, care era corodată“, a declarat directorul general al Aedificia Carpați.
  • „Este o clădire impozantă. După această vizită, aș putea spune că, din interior, chiar dacă se lucrează, este o clădire chiar mai impozantă decât de afară“, a precizat ministrul Cseke Attila.
 
Faleza Constanța, 29 ianuarie 2021. Vântul bate cu putere pe faleză, iar valurile mușcă fără să ierte țărmul mării. Aproape de granița cu apa nețărmurită se află vechiul, bătrânul Cazino. Clădit pe stânci ce mușcă, la rândul lor, din mare, perlat cu stropii sărați ai mediului salin, monumentul este pe cale să renască, sub bagheta unor meșteri pricepuți.
 
Ocolit cu privirea plecată ani la rând, Cazinoul din Constanța, aflat într-un amplu proces de refacere și consolidare, este vizitat acum cu mândrie de oficiali de rang înalt.
 
În cursul zilei de ieri, 29 ianuarie 2021, Cazinoul a primit vizita lui Cseke Attila, ministrul Dezvoltării, al Lucrărilor Publice și Administrației.
 

Lucrările, realizate în proporție de 33%

 
Gazde ministrului i-au fost reprezentanții companiei Aedifcia Carpați, antreprenorul lucărilor de consolidare și reabilitare ce se desfășoară în prezent la Cazino, fiind vorba despre inginer Petre Badea, directorul general al companiei, inginerul Marius Stan, managerul de proiect al Cazinoului, inginerul Gabriel Puchiu, inginer-șef al lucrărilor.
 
De asemenea, ministrul a fost întâmpinat de Manuela Pătrășcoiu, directorul Companiei Naționale de Investiții, de Vergil Chițac, primarul Constanței, prefectul Silviu Coșa, de deputatul Bogdan Huțucă, dar și de alți reprezentanți ai constructorilor, dar și ai autorităților publice locale și centrale.
 
În cadrul vizitei, ministrul a putut constata direct modul în care avansează lucrările la Cazino, fiind condus de către specialiști atât în zona de subsol, cât și pe terasă și în sălile Cazinoului.
 
În momentul de față, lucrările sunt realizate în proporție de 33%, proiectul fiind în valoare de 56,6 de milioane de lei, potrivit MDLPA.
 
„Potențialul turistic și cultural al acestui obiectiv este incontestabil și, odată reabilitat, va deveni obiectivul emblemă al litoralului. Mă bucur să văd că lucrările se derulează conform calendarului convenit cu constructorul și am fost asigurat că, în cea de-a doua jumătate a anului viitor, lucrările vor fi finalizate astfel încât să fie valorificată cea mai importantă clădire publică în stil Art Nouveau de pe litoral“, a precizat ministrul Cseke Attila.

 

Risc de prăbușire la un cutremur de peste 6 grade

 
Lucrările de consolidare și reabilitare sunt desfășurate de asocierea Aedificia Carpați SA (lider de asociere) & SC Remon Proiect SRL & SC Profesional Construct Proiectare SRL & Tehnoinstal SRL.
 
Legat de mersul lucrărilor, este important de subliniat că, pe parcursul desfășurării acestora, s-a descoperit că structura de rezistență a Cazinoului era mai afectată decât se credea inițial, întreaga clădire fiind într-o stare avansată de degradare.
 
Inginerul Petre Badea, directorul general al Aedificia Carpați, a explicat că exista inclusiv riscul de prăbușire, la un cutremur mai puternic.
 
„Din toate tencuielile făcute în 1910 dispăruse varul și a rămas numai nisip și erau acoperite de o «coajă» dată în 1986 și dispăruse și mortarul din rosturile de cărămidă, vă arătam acolo, pe adâncimi de 3 până la 8 cm și a trebuit să injectăm mortar ca să refacem capacitatea portantă a zidăriilor. Iar toată zona de extindere de la subsol era fugită spre mare. Toate acestea sunt constatări ulterioare. Inițial, erau prevăzute la faza DALI doar reparații locale. De aceea și partea de arhitectură nu este așa avansată, pentru că noi a trebuit să refacem structura. Era risc de prăbușire foarte mare, la un cutremur de peste 6 grade. Dar aceste lucruri nu s-au cunoscut, nu se puteau investiga. Noi venim cu zeci de oameni, am investigat totul, avem și experiență pe monumente“, a explicat directorul general al Aedificia Carpați, inginerul Petre Badea.
 
Totodată, acesta a precizat că, în portofoliul inginerului Marius Stan, managerul de proiect de la Cazino, se află imobile precum Ateneul Român, Biblioteca Universitară, Biblioteca Națională, Palatul Regal, Teatrul Național, dar și alte monumente și clădiri impresionante.
 
„Pentru noi, după experiența pe care o avem, este o provocare și nu ni se mai pare ceva dificil. Abordăm lucrările tehnologic, începând cu lucrările de consolidare și lucrările de refacere a decorațiunilor și stucaturilor. Dificil nu mai este, este doar muncă multă și multă migală“, a precizat ing. Marius Stan, managerul de proiect al Cazinoului.
 

„Este o clădire impozantă“

 
„Noi am acoperit toate fronturile. Ați văzut, cum am venit, am pus schele, am consolidat șarpantele de la acoperiș, am refăcut integral învelitoarea din zona centrală, pentru că pe acolo a pătruns cel mai mult apa de ploaie în clădire și a degradat totul, de fapt. Termenul de predare este 15 iulie 2022 și încercăm să îl păstrăm pe acesta, deși structura de rezistență a pus probleme. Noi aveam în program din aprilie, să o termină în septembrie. Și acum, ne ducem până în august, că e mult de tot de muncă. Trebuie planșeu cu planșeu luat. Cei care au făcut investigațiile și au făcut studiul de fezabilitate și proiectul DALI nu puteau să vadă lucrurile acestea, trebuia spargă tencuieli, să vadă dacă mortarul e degradat, trebuiau să scoată pardoselile de marmură, făcute în 1986, să vadă ce este dedesubt. De exemplu, pe o zonă deasupra zonei cu grinzile lui Saligny, după ce am desfăcut pardoselile, dacă dădeai cu ciocanul, cădeau agregatele în subsol și rămânea armătura, care era corodată“, a mai adăugat inginerul Petre Badea, directorul general al Aedificia Carpați.
 
 
„Este o investiție importantă a Ministerului Dezvoltării prin Compania Națională de Investiții, este nu numai un simbol al Constanței, dar și al litoralului românesc și al întregii țări, pentru că foarte puțini sunt cei care nu cunosc această clădire în România. Este o investiție care a început anul trecut, în aprilie, și urmează a se finaliza la mijlocul anului viitor 2022, când sperăm că vom putea preda nu numai constănțenilor, ci și tuturor celor din țară și din străinătate Cazinoul din Constanța, în splendoarea lui“, a precizat ministrul Cseke Attila, la finalul vizitei de la Cazino.
 
„Este o clădire impozantă. După această vizită, aș putea spune că, din interior, chiar dacă se lucrează, este o clădire chiar mai impozantă decât de afară. Mulți dintre noi am văzut-o până acum doar de afară, dar din interior este mai impozantă. Este o clădire care va avea un rol multifuncțional, va avea și un muzeu al Cazinoului, o sală de evenimente, o sală de spectacole, de organizare evenimente, de baluri și tot ceea ce este adiacent acestor activități. Mobilizarea constructorului, din punctul nostru de vedere, este foarte bună și chiar dacă la fiecare pas se mai descoperă câteva chestiuni noi, ele vor fi rezolvate. Avem toată speranța că anul viitor, în a doua parte a anului, Cazinoul din Constanța va fi redat publicului în amploarea și frumusețea lui“, a mai spus oficialul.
 

„O clădire complet nouă“

 
„După atâta vreme de când a fost lăsat în paragină, e bine că se întâmplă lucrul acesta și Cazinoul renaște. Guvernul României, prin Ministerul Lucrărilor Publice și Administrației au transformat proiectul acesta, care era unul local, într-un proiect național. (...) Din punct de vedere ingineresc, aceasta este o clădire complet nouă, pentru că s-au făcut intervenții masive la zona de rezistență. Este continuatorul Cazinoului de la 1910, așa cum Bricul Mircea de acum este continuatorul Bircului Mircea“, a declarat primarul Vergil Chițac.
 
La plecarea de la Cazino, ministrul Cseke Attila a vizitat și șantierul de la Sala Polivalentă din Constanța.
 
Termenul pentru finalizarea lucrărilor la Sala Polivalentă este 27 iulie 2022. Reprezentanţii constructorilor au dat asigurări că va fi respectat.
 
Ministrul Cseke Attila a precizat că va mai efectua vizite la Sala Polivalentă, pentru a se asigura de bunul mers al lucrărilor.
 
Citește și:

LIVE:
Ministrul Dezvoltării, Cseke Attila, vizită la Cazinoul din Constanța

 

Ti-a placut articolul?

Comentarii