Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
17:28 20 11 2025 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Decizii importante în ședința de Guvern. De la implementarea SAFE la liste noi de medicamente compensate

ro

20 Nov, 2025 15:42 144 Marime text
 



Guvernul României a adoptat, în ședința din 20 noiembrie 2025, acte normative în domenii precum securitatea națională, silvicultura, tranziția energetică, sănătatea publică, infrastructura de transport și dezvoltarea regională.

Investiții majore în industria de apărare prin mecanismul european SAFE

Executivul a aprobat o Ordonanță de Urgență privind implementarea Regulamentului european SAFE, care va permite României să acceseze 16,68 miliarde de euro pentru proiecte urgente de modernizare și inovare în industria de apărare. Ministerul Apărării Naționale este abilitat să negocieze și să implementeze achiziții și proiecte multinaționale, în cooperare cu statele membre UE.

Modificări în silvicultură și operaționalizarea Romsilva

O altă ordonanță de urgență aduce modificări Codului Silvic și Statutului personalului silvic, cu accent pe creșterea performanței managementului din ocoalele silvice și pe accelerarea reformei Romsilva.

Acord extins cu Banca Europeană de Investiții pentru finanțarea renovărilor energetice


Guvernul a aprobat extinderea Acordului cu BEI, care va permite implementarea instrumentelor financiare pentru renovarea energetică a clădirilor în toate regiunile României. Fondul total ajunge la 397 milioane euro, din care 338 milioane euro provin din fonduri europene.

Actualizări ale cadrului de sprijin pentru energia cu emisii reduse

Executivul a modificat și completat cadrul de implementare a contractelor pentru diferență (CfD), esențial pentru susținerea producției de energie curată și pentru derularea unei noi licitații prin PNRR.

Extinderea listei de medicamente compensate


Guvernul a aprobat includerea în lista de medicamente compensate a 41 de molecule noi, precum și extinderea indicațiilor pentru alte 10 medicamente. Noile tratamente acoperă domenii variate – de la neurologie și oftalmologie la oncologie, boli rare și terapii HIV. Modificările intră în vigoare la 1 decembrie 2025.

Decizii privind infrastructura națională

Executivul a adoptat mai multe hotărâri privind exproprieri, actualizări tehnice și transferuri de imobile pentru proiecte precum Autostrada Sibiu–Pitești, Centura București, modernizarea rețelei CFR și infrastructura Metrorex.

Proiectul locuințelor pentru tineri, prelungit până în 2027

Guvernul a aprobat amendamentul cu Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei pentru prelungirea proiectului privind locuințele destinate tinerilor, afectat de întârzieri în sectorul construcțiilor. Termenul nou de finalizare este 31 martie 2027.


Oficial de la Guvern 
 
  1. ORDONANȚE DE URGENȚĂ
  1. ORDONANȚĂ DE URGENȚĂprivind măsurile de punere în aplicare a Regulamentului (UE) 2025/1106 al Consiliului din 27 mai 2025 de instituire a Instrumentului ,,Acţiunea pentru securitatea Europei” (SAFE) prin consolidarea industriei europene de apărare, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative
Guvernul a stabilit, prin acest act normativ, măsurile în vederea implementării în România a instrumentului ”Acțiunea pentru Securitatea Europei” (SAFE), un mecanism temporar care oferă asistență financiară statelor membre, permițându-le să realizeze investiții publice urgente și majore în sprijinul industriei de apărare, ca răspuns la actuala situație de criză.
Prin măsurile aprobate, Guvernul României stabilește cadrul legislativ, instituțional și operațional necesar accesării și gestionării fondurilor dedicate modernizării, inovării și creșterii capacităților industriale de apărare, în acord cu angajamentele comune asumate la nivel european. Instrumentul SAFE va permite accelerarea investițiilor publice urgente în domeniul apărării, reducerea dependențelor critice, creșterea interoperabilității industriale și susținerea dezvoltării unei baze industriale și tehnologice naționale și europene robuste, competitive și conectate la lanțurile de producție esențiale pentru securitatea europeana.
Adoptarea acestei Ordonanțe reprezintă un pas decisiv în consolidarea rezilienței strategice a României și a Uniunii Europene.
Actul normativ stabilește etapele, autoritățile publice implicate și actele juridice prin care sunt definite cerințele de cooperare rezultate din negocierea dintre Cancelaria Prim-ministrului și statele eligibile, potrivit prevederilor Regulamentului (UE) 2025/1106.
În conformitate cu noul cadru legislativ, MApN este abilitat să participe la inițierea, negocierea și implementarea acordurilor, contractelor de achiziții și parteneriatelor industriale multinaționale, să realizeze achiziții urgente și să dezvolte proiecte comune cu parteneri europeni, facilitând, totodată, integrarea industriei românești în lanțurile de producție de apărare la nivel european. Acest demers susține obiectivele României de creștere a capacității de producție, inovare tehnologică și integrare europeană în efortul comun de consolidare a securității și apărării Europene.
Având în vedere prevederile Regulamentului (UE) 2025/1106, care permit utilizarea procedurii de negociere fără publicarea unui anunț de participare, precum și complexitatea ridicată a sistemelor ce urmează a fi achiziționate prin instrumentul SAFE și necesitatea utilizării resurselor bugetare în condiții optime de cost-eficiență, se impune stabilirea unor criterii orientative pentru identificarea operatorilor economici vizați pentru atribuirea contractelor de achiziție publică sau, după caz, a statului membru/organizației internaționale prin care se va realiza achiziția în comun.
În acest sens, pentru asigurarea transparenței și tratamentului egal, propunerile primite ca răspuns la solicitările de informații sunt analizate de un grup de lucru condus de șeful Cancelariei Prim-ministrului, format din reprezentanți ai Cancelariei, ai autorității publice beneficiare și ai Ministerului Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului. Rezultatul analizei va fi materializat într-un document propus spre aprobare Consiliului Suprem de Apărare a Țării, autoritatea responsabilă cu organizarea și coordonarea unitară a activităților privind apărarea țării și siguranța națională.
Prin același act normativ, se reglementează posibilitatea ocupării, prin concurs sau examen, a posturilor vacante din compunerea și subordinea nemijlocită a Direcției generale pentru armamente din Ministerul Apărării Naționale, precum și din celelalte autorități publice din cadrul Forțelor Sistemului Național de Apărare, în limita a câte 10 posturi, cu respectarea încadrării în bugetele aprobate.
România va beneficia de 16,68 miliarde de euro finanțare prin mecanismul european Security Action for Europe (SAFE), potrivit alocărilor provizorii anunțate de Comisia Europeană pentru statele membre care au exprimat interesul pentru acest program. Este a doua alocare ca ordin de mărime stabilită de Comisie.
  1. ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ pentru modificarea și completarea unor acte normative din domeniul silviculturii
Ordonanța modifică o serie de acte normative din domeniul silviculturii: Legea nr. 331/2024 privind Codul silvic și Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 59/2000 privind Statutul personalului silvic, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 427/2001.
În ceea ce privește Codul Silvic, modificările și completările vizează: operaționalizarea activității Regiei Naționale a Pădurilor-Romsilva, reglementarea mecanismului prin care să poată fi verificată îndeplinirea anuală a indicatorilor de performanță  stabiliți pentru toate funcțiile de conducere de la ocoalele silvice de stat și de regim, respectiv funcțiile de director din cadrul Regiei Naționale a Pădurilor – Romsilva.
Comunicatul Ministerului Mediului: https://mmediu.ro/comunicare/comunicate-de-presa/diana-buzoianu-reforma-romsilva-e-un-pas-mai-aproape-de-realitate-guvernul-romaniei-a-aprobat-ordonanta-de-urgenta-necesara-pentru-implementarea-reorganizarii-romsilva/
 
  1. HOTĂRÂRI DE GUVERN
  1. HOTĂRÂRE DE GUVERN privind aprobarea Acordului între Agenția pentru Dezvoltare Regională Sud Muntenia, Agenția de Dezvoltare Regională Nord-Vest, Agenția pentru Dezvoltare Regională Nord-Est, Agenția pentru Dezvoltare Regională Centru, Agenția pentru Dezvoltare Regională Sud-Vest Oltenia, Agenția pentru Dezvoltare Regională Sud-Est și Banca Europeană de Investiții, semnat la 22 august 2025, 26 august 2025, 27 august 2025, 29 august 2025, 2 septembrie 2025 și 3 septembrie 2025, de Aderare, Amendare și Reiterare a Acordului de finanțare din 17 octombrie 2024 dintre Agenția pentru Dezvoltare Regională Sud Muntenia, Agenția de Dezvoltare Regională Nord-Vest, Agenția pentru Dezvoltare Regională Nord-Est și Banca Europeană de Investiții
Prin această hotărâre, Guvernul ia act de extinderea Acordului de finanțare inițial încheiat între regiunile de dezvoltare ale României și Banca Europeană de Investiții (BEI) în anul 2024, prin semnarea Acordului de Aderare, Amendare și Reiterare, în data de 3 septembrie 2025.
Extinderea Acordului creează un cadru unitar și flexibil pentru implementarea instrumentelor financiare în toate regiunile, accelerând absorbția fondurilor europene și făcând finanțarea mai atractivă pentru beneficiari.
Această inițiativă este parte a eforturilor naționale pentru renovarea eficientă energetic a clădirilor publice și rezidențiale, în conformitate cu Strategia Națională de Renovare pe Termen Lung și obiectivele Uniunii Europene privind eficiența energetică. Intervențiile financiare vizează dezvoltarea durabilă și competitivitatea regională, sprijinind modernizarea economiei locale și stimularea investițiilor în sectoarele prioritare.
Valoarea totală a fondului de participare creat prin Acordul revizuit este de aproximativ 397 milioane euro, din care 338 milioane euro provin din fonduri europene, iar 59 milioane euro reprezintă cofinanțarea națională.

Fondurile se alocă astfel:
-    Regiunea Sud Muntenia: Fonduri de 219,85 milioane euro + contribuție publică 38,8 milioane euro
-    Regiunea Nord-Vest: Fonduri de 15 milioane euro + contribuție publică 2,65 milioane euro
-    Regiunea Nord-Est: Fonduri de 30 milioane euro + contribuție publică 5,29 milioane euro
-    Regiunea Centru: Fonduri de 21 milioane euro + contribuție publică 3,71 milioane euro
-    Regiunea Sud-Vest Oltenia: Fonduri de 32,27 milioane euro + contribuție publică 5,69 milioane euro
-    Regiunea Sud-Est: Fonduri de 20 milioane euro + contribuție publică 3,53 milioane euro.
Banca Europeană de Investiții va solicita prima tranșă de plată și va pune în aplicare mecanismele necesare pentru ca fondurile europene să ajungă la beneficiarii finali.
  1. HOTĂRÂRE DE GUVERNpentru modificarea anexei la Hotărârea Guvernului nr. 1235/2022 privind aprobarea distribuției bugetului aferent reformelor și investițiilor finanțate prin Planul național de redresare și reziliență al României pentru fiecare coordonator de reformă și/sau investiții
Hotărârea a fost aprobată.
  1. HOTĂRÂRE DE GUVERN privind modificarea şi completarea Hotărârii Guvernului nr. 318/2024 privind aprobarea cadrului general pentru implementarea şi funcţionarea mecanismului de sprijin prin contracte pentru diferenţă pentru tehnologiile cu emisii reduse de carbon
Actul normativ prevede clarificarea, corectarea și îmbunătățirea cadrului de implementare a mecanismului de sprijin prin contracte pentru diferență (CfD) destinat tehnologiilor cu emisii reduse de carbon.
Astfel, actul normativ vizează eliminarea trimiterilor eronate din cadrul contractului CfD, anexă la HG nr. 318/2024, precum clarificarea anumitor prevederi identificate în cuprinsul contractului pentru diferență, în scopul îmbunătățirii clarității și a interpretabilității contractului CfD în linie cu Decizia Comisiei Europene de autorizare a schemei CfD. 
De asemenea, în vederea alinierii prevederilor contractului CfD cu cerințe din PNRR,  acesta se completează cu modalitatea prin care beneficiarii vor respecta principiul ”a nu prejudicia în mod semnificativ”(DNSH). 
Hotărârea introduce posibilitatea finanțării schemei de ajutor de stat CfD din fonduri de grant disponibile în PNRR, în conformitate cu viitoarele decizii de modificare a Deciziei de punere în aplicare a Consiliului din 3 noiembrie 2021, astfel cum a fost modificată la 5 decembrie 2023.
Având în vedere noutatea conceptului la nivel național și succesul acestor două licitații CfD, pentru a completa rezultatele asumate în cadrul Reformei 1 din PNRR, în cadrul procesului de renegociere al acestuia, hotărârea prevede posibilitatea finanțării schemei de ajutor de stat CfD din fonduri de grant disponibile din PNRR, în condițiile stabilite prin decizia/deciziile de modificare a Deciziei de punere în aplicare a Consiliului din 3 noiembrie 2021 de aprobare a evaluării Planului de redresare şi reziliență al României, modificată prin Decizia de punere în aplicare a Consiliului din 5 decembrie 2023. 
Această măsură sprijină implementarea unei a treia licitații CfD prin Componenta REPowerEU, consolidând obiectivele asumate de România în cadrul Reformei 1.
De asemenea, hotărârea prevede includerea Contractului Direct ca anexă la Contractul CfD. Contractul Direct este un contract încheiat între Contrapartea CfD (OPCOM), producător și creditorii acestuia, care oferă creditorilor anumite protecții și remedii în cazul în care producătorul nu poate să își îndeplinească obligațiile din contractul CfD.
Contractul direct are rolul de a spori gradul de siguranță al finanțării proiectului în cadrul structurilor cu resurse limitate, în care rambursarea datoriei depinde de veniturile viitoare generate de proiect. Acesta oferă creditorilor posibilitatea de a interveni în caz de amenințare cu încetarea Contractului CfD, permițând continuarea proiectului și a generării veniturilor.
Prin aceste modificări, Guvernul urmărește consolidarea cadrului legislativ necesar pentru implementarea eficientă a schemelor CfD, asigurarea conformității cu cerințele europene și sprijinirea investițiilor în tehnologii cu emisii reduse de carbon, contribuind astfel la tranziția energetică și la atingerea obiectivelor climatice ale României.
  1. HOTĂRÂRE DE GUVERN pentru suplimentarea sumei prevăzute ca justă despăgubire aprobate prin Hotărârea nr. 552/2018 privind aprobarea amplasamentului şi declanşarea procedurilor de expropriere a tuturor imobilelor proprietate privată situate în coridorul de expropriere al lucrării de utilitate publică de interes naţional "Lucrări pentru punerea în funcţiune a capacităţii finale de producţie de 8.500 mii tone/an lignit la cariera Jilţ Sud", precum şi pentru modificarea şi completarea anexei nr. 2 la Hotărârea Guvernului nr. 552/2018
Hotărârea aprobă suplimentarea bugetului Ministerului Energiei cu suma de 711.312 lei în vederea exproprierii unor imobile proprietatea privată situate pe amplasamentul lucrărilor la cariera Jilț Sud, județul Gorj. Suma rezultă în urma unor hotărâri judecătorești. Suma se alocă de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Energiei.
  1. HOTĂRÂRE DE GUVERN privind aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli rectificat pe anul 2025 pentru Regia Autonomă Tehnologii pentru Energia Nucleară aflată sub autoritatea Ministerului Energiei
Hotărârea a fost adoptată.
  1. HOTĂRÂRE DE GUVERNpentru aprobarea celui de-al patrulea amendament convenit între Guvernul României şi Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei, prin schimb de scrisori, semnate la Bucureşti la 28 mai 2025 şi la Paris la 22 septembrie 2025, la Acordul cadru de împrumut dintre România şi Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei (Proiectul privind construcţia de locuinţe pentru persoanele/familiile tinere din România, destinate închirierii), semnat la Bucureşti la 12 ianuarie 2016 şi la Paris la 22 ianuarie 2016
Hotărârea de guvern modifică acordul de împrumut dintre România și Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei (BDCE) pentru finanțarea Proiectului privind construcția de locuințe pentru tineri și prorogă termenul de finalizare a acestuia până la 31 martie 2027 (față de 31 martie 2026, termenul inițial).
Calendarul lucrărilor a fost influențat de anumite dificultăți întâmpinate de dezvoltatori, precum întreruperile în lanțurile de aprovizionare, inflația și creșterea costurilor în sectorul construcțiilor. Acești factori au afectat desfășurarea proiectului, iar prorogarea termenului permite finalizarea celor 959 unități locative, dintre care 940 sunt destinate tinerilor și 19 sunt locuințe de serviciu.
Până în prezent, din împrumutul acordat de BDCE au fost deblocate cinci tranșe, însumând 63,33 milioane euro, iar a șasea tranșă va fi disponibilă până la 25 octombrie 2026.
  1. HOTĂRÂRE DE GUVERN pentru modificarea şi completarea Regulamentului-cadru privind criteriile pe baza cărora se stabileşte procentul de majorare salarială pentru persoanele prevăzute la art. 16 alin. (1) şi (2) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, precum şi condiţiile de înfiinţare a posturilor în afara organigramei în cadrul instituţiilor şi/sau autorităţilor publice care implementează proiecte finanţate din fonduri europene nerambursabile şi/sau prin Mecanismul de redresare şi rezilienţă, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 234/2023
Hotărârea de guvern a fost aprobată.
  1. HOTĂRÂRE DE GUVERN privind modificarea şi completarea anexei la Hotărârea Guvernului nr. 720/2008 pentru aprobarea Listei cuprinzând denumirile comune internaţionale corespunzătoare medicamentelor de care beneficiază asiguraţii, cu sau fără contribuţie personală, pe bază de prescripţie medicală, în sistemul de asigurări sociale de sănătate, precum şi denumirile comune internaţionale corespunzătoare medicamentelor care se acordă în cadrul programelor naţionale de sănătate
Hotărârea actualizează lista de medicamente compensate, respectiv extinde indicațiile pentru anumite medicamente care sunt înscrise în această listă. Astfel, 41 de medicamente intră în lista de compensate, iar pentru alte 10 molecule, medicamente care existau în listă, se extinde aria terapeutică pentru care ele se decontează.
Actualizarea listei intră în vigoare la data de 1 decembrie 2025, asigurând accesul echitabil și nediscriminatoriu al pacienților la tratamentele de care au nevoie.
Noile molecule sunt destinate pentru tratarea unor afecțiuni neurologice, cardiovasculare și metabolice, oftalmologice, inflamatorii și autoimune, boli rare, HIV și oncologice:
- neurologie: medicamente pentru migrena cronică, scleroza multiplă, miastenia gravis și forme rare de epilepsie( în tratamentul crizelor convulsive din sindromul Dravet ca terapie asociată la alte medicamente antiepileptice la pacienții cu vârsta de 2 ani și peste);
- oftalmologie: pentru afecţiuni oculare cronice (degenerescență maculară, edem macular diabetic);
- cardiovasculare și metabolice: medicamente noi pentru hipercolesterolemie și hipertensiune arterială;
- boli inflamatorii și autoimune, pentru boala Chron, colita ulcerativă, artropatie psoriazică, spondiloartrita axială, dermatită atopică severă și astm sever;
- oncologie: molecule noi și indicații extinse pentru cancerul de prostată, sân, tiroidă, leucemie, mielom multiplu, tract biliar, melanom uveal;
- boli rare: medicamente inovatoare pentru angioedem ereditar, acondroplazie, amiloidoză cu transtiretină și trombocitopenii severe;
- HIV: combinații moderne  pentru „tratamentul infecției cu Virusul Imunodeficienței Umane tip 1 (HIV-1) la copii cu vârsta de cel puțin 3 luni și cu o greutate corporală de cel puțin 6 kg până la mai puțin de 25 kg”,cu eficiență crescută și aderență mai bună la tratament.
  1. HOTĂRÂRE DE GUVERN pentru modificarea și completarea Hotărârii Guvernului nr. 685/2022 privind instituirea regimului de arie naturală protejată şi declararea ariilor speciale de conservare ca parte integrantă a reţelei ecologice europene Natura 2000 înRomânia
Hotărârea de guvern a fost aprobată.
  1. HOTĂRÂRE DE GUVERN pentru abrogarea Hotărârii Guvernului nr.187/2011pentru aprobarea Planului de management al Parcului Natural Bucegi
Hotărârea de guvern a fost aprobată.
  1. HOTĂRÂRE DE GUVERN privind recunoaşterea Fundaţiei MGH pentru copiibolnavi de SIDA ca fiind de utilitate publică
Hotărârea de guvern a fost aprobată.
  1. HOTĂRÂRE DE GUVERN privind înscrierea unui teren în inventarul centralizat al bunurilor din domeniului public al statului, comasarea acestuia cu construcţia înscrisă la numărul MF 153782 şi modificarea valorii de inventar şi a caracteristicilor tehnice ale bunului rezultat în urma comasării, aflat în administrarea Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei deMuncă Mehedinţi
Hotărârea de guvern a fost aprobată.
  1. HOTĂRÂRE DE GUVERN privind modificarea valorii de inventar şi a caracteristicilor tehnice ale unui bun aflat în domeniul public al statului şi în administrareaAgenţiei Judeţene pentru Plăţi şi Inspecţie Socială Teleorman
Hotărârea de guvern a fost aprobată.
  1. HOTĂRÂRE DE GUVERN pentru aprobarea modelului cererii pentru acordarea de servicii sociale ca măsură de asistenţă socială şi pentru completarea anexei nr.1 la Normele metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 196/2016 privind venitul minim de incluziune,aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1154/2022
Hotărârea de guvern a fost aprobată.
  1. HOTĂRÂRE DE GUVERN privind modificarea anexei nr. 11 la Hotărârea Guvernului nr. 1705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului
Hotărârea de guvern a fost aprobată.
  1. HOTĂRÂRE DE GUVERN privind actualizarea valorilor de inventar ale unor imobile aflate în domeniul public al statului şi în administrarea Ministerului Justiţiei şi a instanţelor judecătoreşti, precum şi înscrierea în inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului a unor imobile şi darea în administrarea unor instanţe judecătoreşti
Hotărârea de guvern a fost aprobată.
  1. HOTĂRÂRE DE GUVERN privind trecerea din domeniul public al statului în domeniul privat al statului şi în administrarea Companiei Naţionale de Căi Ferate ,,C.F.R." - S.A. a unor bunuri aflate în administrarea Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii şi în concesiunea Companiei Naţionale de Căi Ferate ,,C.F.R." - S.A. - Sucursala Regională CF Timişoara, în vederea reutilizării şi refolosirii, respectiv scoaterii din funcţiune, casării şi valorificării, după caz
Hotărârea de guvern a fost aprobată.
  1. HOTĂRÂRE DE GUVERN privind trecerea din domeniul public al statului în domeniul privat al statului şi în administrarea Companiei Naţionale de Căi Ferate ,,C.F.R." - S.A. a unor bunuri aflate în administrarea Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii şi în concesiunea Companiei Naţionale de Căi Ferate ,,C.F.R." - S.A. - Sucursala Regională CF Cluj, în vederea reutilizării şi refolosirii, respectiv scoaterii din funcţiune, casării şi valorificării, după caz
Hotărârea de guvern a fost aprobată.
  1. HOTĂRÂRE DE GUVERN pentru modificarea anexei nr. 2 la Hotărârea Guvernului nr. 360/2023 privind declanşarea procedurilor de expropriere a tuturor imobilelor proprietate privată situate pe amplasamentul suplimentar, aprobarea listei imobilelor proprietate publică a statului, precum şi aprobarea listei imobilelor proprietate publică a unităţilor administrativ-teritoriale, care fac parte din coridorul de expropriere al lucrării de utilitate publică de interes naţional ,,Autostrada Sibiu - Piteşti" - Secţiunea 4 Tigveni - Curtea de Argeş
Hotărârea de guvern a fost aprobată.
  1. HOTĂRÂRE DE GUVERN privind modificarea anexei nr. 2 la Hotărârea Guvernului nr. 861/2021 privind declanşarea procedurilor de expropriere a tuturor imobilelor proprietate privată situate pe amplasamentul suplimentar, care fac parte din coridorul de expropriere al lucrării de utilitate publică de interes naţional "Autostrada de centură Bucureşti km 0+000-km 100+900 sector Centură Sud - lot 1, sector 1 km 52+070-km 52+770 aferent Centură Nord; sector 2 km 52+770-km 69+000 aferent Centură Sud"
Hotărârea de guvern a fost aprobată.
  1. HOTĂRÂRE DE GUVERN privind trecerea din domeniul public al statului în domeniul privat al statului a unui bun aflat în administrarea Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii şi în concesiunea Societăţii Comerciale de Transport cu Metroul Bucureşti ,,Metrorex”- S.A. pentru scoaterea din funcţiune, în vederea valorificării şi, după caz, casării
Hotărârea de guvern a fost aprobată.
  1. HOTĂRÂRE DE GUVERN privind declanşarea procedurii de expropriere a imobilului proprietate privată şi aprobarea listei cuprinzând imobilul proprietate publică a statului, situate pe amplasamentul suplimentar, care fac parte din coridorul de expropriere al lucrării de utilitate publică de interes naţional "Autostrada Sibiu - Piteşti" - Secţiunea 2 Boița – Cornetu
Hotărârea de guvern a fost aprobată.
  1. HOTĂRÂRE DE GUVERN privind trecerea din domeniul public al statului în domeniul privat al statului a unor bunuri aflate în administrarea Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii şi în concesiunea Companiei Naţionale de Căi Ferate ,,C.F.R.'” - S.A. – Sucursala Regională CF Cluj pentru scoaterea din funcţiune, în vederea valorificării şi, după caz, casării
Hotărârea de guvern a fost aprobată.
  1. HOTĂRÂRE DE GUVERN privind modificarea denumirii, descrierii tehnice, adresei, actualizarea valorii de inventar ale bunurilor imobile identificate cu nr. MF 38224 şi nr. MF 38225, transferul Ambulatoriului de Specialitate Căi Ferate Târgu Mureş, din structura Spitalului General Căi Ferate Braşov aflat în subordinea Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii, în subordinea Universităţii de Medicină, Farmacie, Ştiinţe şi Tehnologie "George Emil Palade" din Târgu Mureş, aflată în coordonarea Ministerului Educaţiei şi Cercetării, reorganizarea Spitalului General Căi Ferate Braşov, precum şi pentru modificarea Hotărârii Guvernului nr. 370/2021 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii
Hotărârea de guvern a fost aprobată.
  1. HOTĂRÂRE DE GUVERN privind înscrierea unui imobil în inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului şi darea acestuia în administrarea Ministerului Afacerilor Interne - Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă ,,Someş” al JudeţuluiSatu Mare
Hotărârea de guvern a fost aprobată.
  1. HOTĂRÂRE DE GUVERN privind înscrierea unui imobil în inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului şi darea acestuia în administrarea Ministerului Afacerilor Interne - Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă ,,Basarab I” al judeţuluiDâmboviţa
Hotărârea de guvern a fost aprobată.
  1. HOTĂRÂRE DE GUVERN privind trecerea unor părţi de imobile aflate în administrarea Ministerului Apărării Naţionale, constituite din construcţii şi amenajări la terenuri, situate în judeţele Argeş, Bacău, Maramureş, Tulcea, Cluj, Constanţa, Suceava şi municipiul Bucureşti, din domeniul public al statului în domeniul privat al acestuia, în vederea scoaterii din funcţiune şi casării, şi modificarea anexei nr. 4 la Hotărârea Guvernului nr. 1705/2006 pentruaprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului
Hotărârea de guvern a fost aprobată.
  1. HOTĂRÂRE DE GUVERN privind aprobarea unor modificări în inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului aflate în administrarea Ministerului Apărării Naţionale, situate în judeţele Timiş, Dolj, Olt, Argeş, Mehedinţi, Arad, Hunedoara şi Gorj, şi modificarea anexei nr. 4 la Hotărârea Guvernului nr. 1705/2006 pentru aprobareainventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului
Hotărârea de guvern a fost aprobată.
  1. HOTĂRÂRE DE GUVERN privind aprobarea unor modificări în inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului aflate în administrarea Ministerului Apărării Naţionale, situate în judeţele Olt, Argeş, Vâlcea, Buzău, Călăraşi, Neamţ, Vaslui, Constanţa, Giurgiu şi municipiul Bucureşti, şi modificarea anexei nr. 4 la Hotărârea Guvernului nr. 1705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public alstatului
Hotărârea de guvern a fost aprobată.
  1. HOTĂRÂRE DE GUVERN privind actualizarea valorii de inventar a bunului cu numărul de inventar MF 152127 aflat în domeniul public al statului şi în administrarea Agenţiei Domeniilor Statului, precum şi trecerea suprafeţei de 28,40 ha teren cu destinaţie agricolă din domeniul public al statului în domeniul privat al statului şi în administrarea Agenţiei Domeniilor Statului, în vederea reconstituirii dreptului de proprietate
Hotărârea de guvern a fost aprobată.
  1. HOTĂRÂRE DE GUVERN privind înscrierea unui imobil în inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului şi darea acestuia în administrarea Agenţieide Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură - Centrul Judeţean Vaslui
Hotărârea de guvern a fost aprobată.
  1. HOTĂRÂRE DE GUVERN privind rechemarea unor consuli generali
Prin această hotărâre, s-a decis rechemarea de la post a următorilor consuli generali:
•   Nicolae Zaharescu- consul general, Consulatul General al României la Cape Town
•   Florin Marian Palade - consul general, Consulatul General al României la Rio de Janeiro
•   Dan Moraru- consul general, Consulatul General al României la Bonn.
  1. HOTĂRÂRE DE GUVERN privind actualizarea caracteristicilor tehnice, adresei poştale şi a valorii de inventar a bunului imobil identificat cu nr. MF 154958 aflat în domeniul public al statului şi în administrarea Ministerului Educaţiei şi Cercetării, prin Inspectoratul Şcolar Judeţean Neamţ şi Liceul cu Program Sportiv Piatra Neamţ, instituţie aflată în subordineaministerului, ca urmare a reevaluării si înscrierii în cartea funciară
Hotărârea de guvern a fost aprobată.
  1. HOTĂRÂRE DE GUVERN privind înscrierea în inventarul centralizat a unor bunuri imobile şi darea acestora în administrarea Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor - Direcţiei Sanitar -Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Bucureşti, actualizarea valorilor de inventar, a denumirii şi a descrierii tehnice a unor bunuri imobile aflate în domeniul public al statului şi in administrarea Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor- Direcţiei Sanitar-Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Bucureşti, precum şi comasarea acestora la poziţia cu nr. M.F. 35298 ca urmare aînscrierii bunurilor în aceeaşi carte funciară
Hotărârea de guvern a fost aprobată.
  1. HOTĂRÂRE DE GUVERN privind actualizarea valorilor de inventar ale unor bunuri imobile aflate în domeniul public al statului şi administrarea unor unităţi teritorialesubordonate Administraţiei Naţionale a Rezervelor de Stat şi Probleme Speciale
Hotărârea de guvern a fost aprobată.
  1. HOTĂRÂRE DE GUVERN privind aprobarea scoaterii din rezervele de stat a unor produse şi acordarea acestora ca ajutoare umanitare interne de urgenţă, cu titlu gratuit, în vederea asigurării condiţiilor pentru desfăşurarea activităţii la Staţia meteorologică Vlădeasa,judeţul Cluj
Prin adoptarea acestei Hotărâri de Guvern se încheie circuitul legislativ pentru acordarea unor ajutoare umanitare de urgență pentru asigurarea condițiilor necesare desfășurării activității la Stația meteorologică Vlădeasa, județul Cluj, distrusă de un incendiu în data de 24 iunie 2025.
Au fost scoase din rezervele de stat și acordate, cu titlu gratuit, construcții ușoare din elemente modulate, paturi de campanie, saltele de pat, pături, cearceafuri, perne și fețe de pernă, oțel beton. BCA și ciment, în valoare de peste 84.000 lei, fără TVA.
  1. HOTĂRÂRE DE GUVERN privind trecerea unui imobil, aflat în administrarea Institutului Național pentru Studierea Holocaustului din România „Elie Wiesel”, din domeniul public al statului în domeniul privat al acestuia, în vederea scoaterii din funcțiune, casării și valorificării acestuia
Hotărârea de guvern a fost aprobată.
 
  1. MEMORANDUMURI
  1. MEMORANDUM cu tema: Aprobarea negocierii şi semnării Programului de colaborare în domeniul învățământului superior şi al cercetării academice între Ministerul Educaţiei şi Cercetării din România și Ministerul Educaţiei şi Învăţământului Superior din Palestina 2025- 2030
Memorandumul a fost aprobat.
  1. MEMORANDUM cu tema: Aprobare depăşire limite de plăţi la titlul de cheltuieli bugetare "Bunuri şi servicii" în lunile noiembrie şi decembrie 2025
Memorandumul a fost aprobat.
  1. MEMORANDUM cu tema: Aprobarea depășirii limitei de plăți la Titlul de cheltuieli bugetare „Bunuri și servicii” pentru Consiliul Economic și Social
Memorandumul a fost aprobat.
 
  1. PUNCTE DE VEDERE
  1. PUNCT DE VEDERE cu privire la 9 iniţiative legislative
Punctele de vedere au fost aprobate.
 
 
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii