Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
12:52 28 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

De ce Constanța arată ca un șantier? Argumentele și exemplele lui Chițac (VIDEO)

ro

04 Mar, 2024 17:47 1149 Marime text

Primarul Chițac se adresează constănțenilor pentru a clarifica unul dintre cele mai frecvente reproșuri aduse administrației locale: aspectul de șantier al orașului. Într-o postare pe pagina sa de Facebook, primarul explică motivația din spatele lucrărilor în desfășurare și subliniază importanța acestora pentru viitorul Constanței.

Așa cum era de așteptat nici comentariile constănțenilor nu au lipsit. Un constănțean îi scrie ca și comentariu la postare:„nu prea ai cum să lucrezi în echipă cu cetățenii daca nu ții cont de sugestiile lor...nici cand evidențele greseli sunt continuate și accentuate!"


Iată postarea integrală de pe pagina de Facebook a primarului Chițac:

#ReproșuriDinMandat - De ce orașul arată ca un șantier?

„Ați transformat orașul în șantier! Arată ca după bombardament“

Cred că acesta este unul dintre cele mai des întâlnite reproșuri care mi s-au adus în acest mandat. Este de-a dreptul dezamăgitor să vezi că inițiativa, dorința de a schimba în sfârșit ceva în Constanța și de a propune infrastructură durabilă sunt percepute negativ și denaturate constant.

Poate că, acum, în momentul în care vorbim, orașul nostru este un șantier. Vă dau dreptate. Până la urmă, trebuie să trecem și prin acest stadiu, ca la final să ne bucurăm de rezultate. Însă trebuie să realizăm că acest șantier a fost creat din dorința de progres și îmbunătățire a calității vieții cetățenilor și că nu va rămâne un șantier la nesfârșit. Și asta pentru că nu îmi voi lăsa niciodată proiectele nefinalizate.

Îmi doresc ca de acum înainte să pot clarifica aceste reproșuri și să vin cu explicații către cetățeni. Insist în ceea ce privește necesitatea lucrărilor, tocmai pentru că realizez că nu pot genera schimbare atunci când cetățenii se împotrivesc. Îmi doresc să lucrăm ca o echipă, pentru că, așa cum repet adesea, numai astfel putem crea Constanța pe care ne-o dorim!- se arată în postarea de pe pagina de socializare a lui Chițac. 


foto: Facebook/ Vergil Chițac

 


Citește și:

Primarul Chițac anunță că va semna contractul de proiectare și execuție pentru construcția noului CET

Tags: Vergil Chitac


Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Vezi toate STIRILE VIDEO!

Ti-a placut articolul?

Comentarii