Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
05:58 19 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Date despre debitele recuperete, prin executare silită, de Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Constanţa

ro

18 Sep, 2018 13:17 1641 Marime text
Din totalul încasărilor realizate de Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Constanţa în intervalul iunie-august 2018 (756.438.575 lei), recuperarea debitelor prin executare silită reprezintă doar 8,05% (60.942.207 lei). În perioada iunie-august 2017, colectarea obligaţiilor prin executare silită însuma 72.652.467 lei, adică puţin peste 11% din încasările înregistrate. Astfel, dacă în lunile iunie-august 2017 au fost comunicate 39.636 de somaţii din care au fost fructificate 14.443, în aceeaşi perioadă a acestui an s-au comunicat 21.160 de somaţii din care s-au stins debite înscrise în 8.983.
 
Din analiza comparativă a datelor statistice a reieşit că cea mai fiabilă formă de executare silită este înfiinţarea popririi asupra disponibilităţilor băneşti deţinute de debitori, dar şi ale terţilor. Prin înfiinţarea popririlor asupra conturilor deţinute de debitori s-au recuperat datorii în sumă de 33.820.537 lei cu 1.413.733 lei mai mult faţă de iunie-august 2017. Spre deosebire de perioada echivalentă a anului trecut, organele fiscale teritoriale au instituit 4.898 de popriri asupra disponibilităţilor deţinute de terţi (parteneri comerciali şi financiari ai debitorilor), cu o treime mai multe, numărul terţilor popriţi de la care s-au încasat sume fiind de două ori mai mulţi (736 terţi) faţă de aceeaşi perioadă din 2017.
 
Trebuie menţionat că valorificarea bunurilor sechestrate prin licitaţie publică este un proces anevoios de recuperare a debitelor înregistrate de agenţi economici şi persoane fizice la bugetul general consolidat. Cumulat cu faptul că procedura în sine se întinde pe o perioadă lungă de timp, există situaţii în practică ca bunurile să nu poată fi valorificate în cadrul primei licitaţii, ci abia la a patra sau a cincea licitaţie. Odată cu a doua licitaţie şi valoarea bunului este redusă etapizat cu câte 25% din valoarea evaluată până la cea de a treia, astfel încât şi capacitatea de recuperare integrală a debitului scade.
 
Scăderea procentului de recuperare a debitelor prin măsuri de executare silită se datorează nu numai creşterii gradului de conformare la plată a contribuabililor, cât şi faptului că AJFP Constanţa duce o campanie permanentă de îndrumare a contribuabililor pentru accesarea plăţii eşalonate a obligaţiilor fiscale în cazul în care nu-şi pot plăti la timp taxele şi impozitele. Această soluţie permite, în cazul finalizării eşalonării, acordarea unor facilităţi cum ar fi anularea penalităţilor de întârziere.
 
                       
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii