Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
04:03 06 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Cristian Pistol, director general al CNAIR Lansare de licitație la contractele pentru construcția a trei noduri rutiere importante pe mai multe autostrăzi, printre care și A2 Constanța-București (FOTO)

ro

13 Nov, 2023 18:17 1362 Marime text
Sursă foto: Facebook/Cristian Pistol
  • Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) anunţă lansarea în licitaţie a contractelor pentru construcţia a trei noduri rutiere importante pe A1, A2 şi A3, documentaţia transmisă în cursul zilei de luni la ANAP prevăzând execuţia acestor lucrări în 10 luni pentru fiecare dintre cele trei proiecte finanţate prin Programul Transport (PT).

Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) anunţă lansarea în licitaţie a contractelor pentru construcţia a trei noduri rutiere importante pe A1, A2 şi A3, documentaţia transmisă în cursul zilei de luni la ANAP prevăzând execuţia acestor lucrări în 10 luni pentru fiecare dintre cele trei proiecte finanţate prin Programul Transport (PT).

„Lansăm în licitaţie contractele pentru construcţia a trei noduri rutiere importante pe A1, A2 şi A3. Primul nod rutier va fi construit între A3 (km 36+700) şi DJ101C, în zona localităţii Gruiu (judeţul Ilfov). Cel de al doilea nod rutier va face legătura între A2 (km 90+100) şi DJ306, în zona localităţii Dragoş Vodă (judeţul Călăraşi). Cel de al treilea nod rutier va asigura legătura dintre A1 (km 73+100) şi DJ 702F, în zona localităţii Ioneşti (judeţul Dâmboviţa). Documentaţia transmisă astăzi la ANAP prevede execuţia acestor lucrări în 10 luni pentru fiecare dintre cele trei proiecte finanţate prin Programul Transport (PT)”, a notat directorul general al CNAIR, Cristian Pistol, pe pagina sa de Facebook.


Prin realizarea acestor lucrări se urmăreşte atingerea mai multor obiective, respectiv: creşterea conectivităţii şi accesibilităţii către zonele urbane majore, asigurarea continuităţii traficului rutier, scurtarea timpilor de călătorie şi a distanţelor parcurse, reducerea numărului de accidente, a impactului asupra mediului, dar şi a costurilor de exploatare a vehiculelor.

„După validarea documentaţiei de atribuire, vom putea publica Anunţul de Participare aferent contractelor pentru execuţia lucrărilor pe cele 3 loturi. La momentul respectiv se va stabili şi data de depunere a ofertelor”, a adăugat Pistol.



Citește și:
Anunț important al CNAIR! Emiterea rovinietelor și peajelor, întreruptă la noapte
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii