Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
15:43 18 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Creştinii ortodocşi sărbătoresc astăzi Înălţarea Domnului. Despre sărbătoare, obiceiuri și tradiții

ro

10 Jun, 2021 07:17 1924 Marime text

 
  • Înălțarea Domnului, care anul acesta pică pe data de 10 iunie, este una dintre cele mai importante sărbători ale Bisericii Ortodoxe și are loc la 40 de zile după Paște.
  • Semnificația Înălțării nu este legată atât de fenomenul în sine, cât ca expresie a preamăririi cerești a lui Hristos care, ridicat prin Înviere la dreapta lui Dumnezeu, domnește ca Rege.
Înălțarea Domnului, care anul acesta pică pe data de 10 iunie, este una dintre cele mai importante sărbători ale Bisericii Ortodoxe și are loc la 40 de zile după Paște. Credincioșii se roagă în această zi cu multă smerenie și evlavie.

IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, are următorul program:

Joi, 10 iunie, Înălțarea Domnului și Ziua Eroilor

- de la ora 7.00, va oficia Sfânta Liturghie la biserica „Înălțarea Domnului” de la mănăstirea Stejaru, așezământ monahal aflat în apropierea localității constănțene Saraiu;

- de la ora 11.00, va oficia slujba de pomenire a eroilor la Cimitirul Internațional de Onoare de la Mircea-Vodă (Gară);

- de la ora 18.00, va fi prezent la emisiunea de dialog duhovnicesc cu credincioșii „Cuvântul ierarhului”, de la Radio Dobrogea. Întrebările se trimit NUMAI pe mail, la adresa radiodobrogea@gmail.com;

- de la ora 22.00, IPS Teodosie va oficia Acatistul Înălțării Domnului și Acatistul Maicii Domnului la Catedrala arhiepiscopală „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Constanța.

Semnificația Înălțării nu este legată atât de fenomenul în sine, cât ca expresie a preamăririi cerești a lui Hristos care, ridicat prin Înviere la dreapta lui Dumnezeu, domnește ca Rege. Învingând moartea, Hristos a început un nou mod de viață alături de Dumnezeu, pe care l-a pregătit și aleșilor săi. La izbânda lui ia partea întreaga natură umană. Spiritualitatea Înălțării se întemeiază pe speranță.

Creștinii privesc la casa cerească ce-i așteaptă, trăind încă pe pământ în realitatea lumii noi în care domnește Hristos.

Rezumate în trei puncte, pentru creștini Înălțarea semnifică: Înălțarea lui Hristos marchează intrarea definitivă a umanității lui Isus în domeniul ceresc al lui Dumnezeu, de unde va veni iarăși, dar care până atunci îl ascunde privirilor oamenilor. Iisus Hristos, Capul Bisericii, merge înaintea noastră în Împărăția glorioasă a Tatălui, pentru ca noi, mădularele Trupului său, să trăim în speranța că într-o zi vom fi pe vecie cu El. Iisus Hristos, intrând o dată pentru totdeauna în sanctuarul cerului, mijlocește necontenit pentru noi, fiind Mijlocitorul care ne asigură necontenit revărsarea Spiritului Sfânt. Prin hotărârile Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române din anii 1999 si 2001, sarbatoarea Înălțării Domnului a fost consacrată ca Zi a Eroilor și sărbatoare națională bisericească. În această zi, in toate bisericile din țara și străinatate se face pomenirea tuturor eroilor români cazuți de-a lungul veacurilor pe toate câmpurile de luptă pentru credință, libertate, dreptate și pentru apărarea țării și întregirea neamului.

Obiceiuri și tradiții:

- se poartă frunze de nuc la brâu ca Hristos cand s-a înălțat;
- se crede că cine moare de la Paști până la Ispas ajunge în Rai;
- de Ispas se bat vitele cu leuștean, ca să se îngrașe și să fie ferite de boli;
- se taie păr din vârful cozilor de la vite și se îngroapă într-un furnicar, spunându-se: “să ne dea Dumnezeu atâția miei și viței câte furnici în furnicar!”;
- în ziua de Ispas nu se dă foc și sare din casă;
- ce se seamănă după Ispas, nu rodește;
- femeile care au morți în familie, împart azime calde, ceapă verde și rachiu pentru sufletele acestora, crezându-se că e ziua în care sufletele lor se înalță la cer și să aibă merinde de drum;
- femeile împart lapte dulce, fiert cu pasat.

În vechime, ziua de Ispas era una a soroacelor, a încheierii diferitelor afaceri. Pentru că data sărbătorii variază de la an la an cu un număr mare de zile, sensul a devenit peiorativ: a nu da înapoi ce ai împrumutat, a amâna până la Paștele Cailor, până la Sfântul Așteaptă (a nu te ține de promisiune).
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii