Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
05:10 16 01 2021 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Controale anti-Covid în Tulcea Ce amenzi au aplicat polițiștii

ro

25 Nov, 2020 14:16 545 Marime text
  • În cursul noptii trecute poliții din cadrul IPJ Tulcea au desfășurat acțiuni pe raza municipiului.
  • Au verificat documente necesare de plasării persoanelor la domiciliu sau locuință in intervalul orar 23.00-05.00, cât si purtarea maștii de protecție
În cursul nopţii trecute, începând cu ora 23.00, poliţişti din cadrul IPJ Tulcea au desfăşurat o acţiune pe raza municipiului, pentru verificarea modului în care sunt respectate prevederile HG nr. 935/2020.
 
În cadrul acţiunii, organele de control au verificat documentele justificative necesare deplasării persoanelor de la domiciliu sau locuinţă, în intervalul orar 23.00-05.00, precum şi portul măstii de protecţie astfel încat să acopere nasul şi gura de către persoanele persoanele care au împlinit vârsta de 5 ani.
 
Astfel de acţiuni vor fi desfăşurate zilnic şi în perioada următoare pe raza întregului  judeţ.
 
În ultimele 24 de ore, sub autoritatea Instituţiei Prefectului, poliţiştii tulceni împreună cu celelalte structuri cu atribuții în domeniu, au desfăşurat acţiuni de verificare cu efective mărite pe raza întregului judeţ cu privire  la respectarea măsurilor impuse în contextul stării de alertă, scopul vizat fiind prevenirea răspândirii virusului Sars-Cov-2, la activităţile de verificare participând peste 139 de forţe de ordine.
 
Astfel, au fost verificate 76 de societăți comerciale, 48 de mijloace de transport în comun, fiind legitimate totodata peste 269 de persoane.
 
Pentru abaterile constatate au fost aplicate 70 de sancţiuni contravenţionale în valoare de 29.000 de lei, pentru nerespectarea măsurilor de protecţie dispuse în această perioadă.
De asemenea, în ultimele 24 de ore, polițiștii rutieri,  în colaborare cu inspectori din cadrul Inspectoratului de Stat pentru Controlul Transportului Rutier, au desfășurat acțiuni pe raza întregului judeţ pentru verificarea legalității efectuării transportului de marfă și persoane.
 
Acțiunea a vizat, totodată, verificarea modului în care sunt respectate măsurile de protecție stabilite prin Legea nr. 55/2020 pe timpul efectuării transportului de persoane.
 
Totodată, acţiunile sunt desfăşurate pentru prevenirea accidentelor de circulaţie, siguranţa rutieră reprezentând o prioritate a activităţii poliţiştilor tulceni.

 
În urma abaterilor constatate organele de control au aplicat 65 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de peste 48.760 de lei, din care 4 sancţiuni fiind pentru nerespectarea masurilor de protecție individuală  conform Legii nr. 55/2020.
 
Totodată, poliţiştii au reţinut 3 permise de conducere şi au retras un certificat de înmatriculare.
 
“Recomandăm tuturor cetăţenilor să păstreze distanțarea fizică, să poarte masca de protecție, să nu se expună la riscuri”, precizează IPJ Tulcea

Sursă foto (arhivă) ZIUA de Constanța
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii