Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
16:20 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Constanța Jandarmii, prezenți la evenimentele ce se vor desfășura în acest sfârșit de săptămână

ro

25 Jun, 2021 09:02 1666 Marime text
  •   Misiunile jandarmilor din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Constanţa la sfârşit de săptămână
Efective de jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Constanţa, în cooperare cu poliţiştii constănţeni vor fi zilnic la datorie în perioada 25 - 27 iunie a.c.,  cu misiunea principală de a acorda sprijin și îndrumare cetățenilor care se vor afla în spațiile publice, pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale de natură penală sau contravențională, dar şi pentru verificarea respectării măsurilor preventive dispuse de autorităţi în actualul context epidemiologic.

Jandarmii constănțeni vor fi prezenţi alături de poliţişti în zone aglomerate, piețe și centre comerciale,  gări și stații de transport în comun din zona de competență, unde vor  acorda ajutor și informații utile pentru asigurarea unui climat de normalitate a ordinii publice, cât și pentru a preveni infectarea cu virusul SARS-CoV-2.

Concomitent cu menţinerea unui climat de ordine şi siguranţă publică, oamenii legii vor veghea şi la desfăşurarea în condiţii de siguranţă a următoarelor evenimente: Ziua Drapelului Naţional, Festivalul Techirghiol 2021 - ,,Glasul Speranţelor”, festivitatea de absolvire a Facultăţii de Construcţii din cadrul Universităţii ,,Ovidius”, precum şi turneul internaţional de baschet ,,Constanţa Qualifier 2021”.
 
 Jandarmii vor fi angrenaţi zilnic şi în misiuni de pază şi protecţie instituţională la cele 38 de obiective din competenţă.

Totodată, oamenii legii vor asigura şi protecţia transporturilor de vaccin împotriva COVID 19, în judeţul Constanţa.

Acţiunile informativ-preventive vor continua și în perioada următoare, iar scopul acestora nu este acela de a aplica sancţiuni contravenționale, ci de a explica oamenilor necesitatea respectării tuturor normelor de protecţie sanitară, pentru prevenirea și limitarea îmbolnăvirilor cu virusul SARS-CoV-2.

Recomandăm cetăţenilor să respecte măsurile dispuse în vederea limitării răspândirii pandemiei de Covid 19 şi să nu se expună la riscuri, reamintind că pot solicita sprijinul Jandarmeriei prin apelarea Serviciului Naţional Unic pentru Apeluri de Urgenţă – 112 sau prin sesizarea mai apropiat echipaj de jandarmerie, atunci când situaţia o impune., transmite Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Constanţa.

 
Sursa foto: Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Constanţa
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii