Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
12:46 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Constanța Controale în trafic, noaptea trecută. Polițiștii au verificat peste 600 de autoturisme

ro

01 Aug, 2021 11:46 1232 Marime text
  • Controale în trafic în noaptea de 31 iulie/1 august, în intervalul orar 20.00 - 04.00.

În noaptea de 31 iulie/1 august, în intervalul orar 20.00 - 04.00, polițiști din cadrul Biroului Rutier Constanța și Serviciului Independent Rutier pentru Misiuni Speciale, coordonați de un ofițer din cadrul Direcției Rutiere, au desfășurat o acțiune pentru creşterea gradului de siguranţă rutieră în municipiul Constanța, respectiv pentru prevenirea conducerii de vehicule sub influența alcoolului sau a unor substanțe psihoactive.

Polițiștii au controlat peste 620 de vehicule și au aplicat 69 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 12.340, de lei, totodată fiind reținute, în vederea suspendării, 7 permise de conducere, dintre care 4 pentru consumul de băuturi alcoolice.
De asemenea, au fost retrase 4 certificate de înmatriculare.

Pentru deplasarea în condiții de siguranță, polițiștii vă recomandă:

- Nu conduceţi sub influenţa băuturilor alcoolice!
- Adaptaţi permanent viteza de deplasare la condițiile de drum și de trafic!
- Nu vă angajaţi în efectuarea de depăşiri riscante sau neregulamentare!
- Respectaţi normele rutiere privind prioritatea de trecere, indiferent că este vorba despre pietoni sau alte vehicule!
- Folosiţi centura de siguranţă - vă poate salva viaţa în caz de accident!
- Nu conduceţi dacă vă simţiţi obosiţi!

Pentru prevenirea accidentelor de circulație, polițiștii rutieri constănțeni acționează în mod constant, activitățile întreprinse vizând combaterea unor evenimente nefericite.

Sursă foto: IPJ Constanța
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii