Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
22:31 28 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Consiliul Judeţean organizează achiziţie pentru servicii de arhivare computerizată a documentelor

ro

10 Mar, 2020 00:00 1916 Marime text

Consiliul Judeţean Constanţa organizează licitaţie pentru servicii de arhivare computerizată a documentelor în cadrul proiectului „Îmbunătăţirea Capacităţii Administrative a Consiliului Judeţean Constanţa”. Obiectul achiziţiei îl reprezintă prestarea serviciilor de arhivare computerizată a documentelor şi implică prestarea de servicii şi furnizarea de produse, respectiv achiziţia unei soluţii informatice prin care se va implementa sistemul informatic destinat gestionării fondului arhivistic (FA) existent şi viitor.
 
Sistemul informatic furnizat va trebui să funcţioneze atât în perioada de implementare a proiectului (cu termen limită 26.09.2021), cât şi în perioada de durabilitate a proiectului. Serviciul de arhivare computerizată a documentelor aflate în arhiva autoritarii contractante reprezintă procesul de transpunere a documentelor, din format hârtie în format digital, cu păstrarea nealterată a conţinutului acestora, cu scopul de a crea baza de date aferentă FA - în scopul gestionării şi consultării acestuia.
 
Implementarea sistemului implică achiziţionarea de:
- servicii de retro-digitalizare documente, ce vor include:
1. Servicii de retro-digitalizare a 250 metri liniari din documentele existente în arhiva CJC - serviciile de instruire a trei persoane - pentru gestionarea nomenclatorului arhivistic (NA) şi fondului arhivistic (FA), respectiv utilizarea aplicaţiei informatice şi a echipamentelor hardware ce vor fi furnizate.
2. Software = licenţele aferente funcţionării sistemului, pentru: aplicaţia informatică de gestionare şi consultare a FA; orice alte licenţe pe care ofertantul le consideră necesare funcţionării sistemului;
3. Echipamente hardware necesare funcţionării sistemului: 3 servere (server web, server content şi server storage) şi 3 scanere format A3; funcţionalităţile componentelor hardware şi software ale sistemul informatic sunt: server web - pentru instalarea aplicaţiei de gestionare şi consultare a FAL; server content - pentru înregistrarea datelor obţinute în urma scanării; server storage/ NAS - pentru backup al aplicaţiei şi al datelor obţinute în urma scanării; 4. Servicii dezvoltare, implementare, training şi suport post-implementare pentru soluţia software, servicii instalare şi configurare hardware şi soluţie de backup, precum şi software aferent acestuia.
 
Orice operator economic are dreptul de a solicita clarificări sau informaţii suplimentare, semnate cu semnătura electronică extinsă, numai prin SEAP, cu 20 de zile înainte de data-limită de depunere a ofertelor, conf. art. 160 alin. (1) şi (2) din Legea 98/2016. În măsura în care solicitarea de clarificări sau informaţiile suplimentare au fost adresate în termenul prevăzut anterior, răspunsurile autorităţii contractante vor fi publicatee în SICAP cu 10 zile înainte de data limită de depunere a ofertelor, conf.art. 161 alin. (1) din Legea 98/2016, autoritatea contractantă urmând să nu dea curs solicitărilor adresate prin altă modalitate de comunicare sau alt termen decât cel stabilit.

Valoarea totală estimată a achiziţiei este de 1.515.126.05 lei. Termenul limită pentru primirea ofertelor sau a cererilor de participare este 29.04.2020, ora 15:00.


 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii