Consiliul Concurenței - reguli pentru stabilirea tarifelor pentru avizele de amplasament necesare în construcții
Consiliul Concurenței - reguli pentru stabilirea tarifelor pentru avizele de amplasament necesare în construcții
03 Sep, 2025 13:45
ZIUA de Constanta
146
Marime text



Consiliul Concurenței recomandă introducerea unor reguli clare și transparente pentru stabilirea tarifelor pentru avizele de amplasament necesare în construcții și înființarea Comisiilor pentru Acord Unic (CAU) în toate reședințele de județ, în vederea reducerii birocrației.
Potrivit unuin comunicat al Consiliului Concurenței, atoritatea de concurență a făcut aceste recomandări în cadrul analizei realizate pe piața serviciilor de emitere a acordurilor și a avizelor tehnice de amplasament pentru utilitățile urbane necesare autorizării lucrărilor de construcții. Analiza a vizat reședințele de județ din România, inclusiv București, precum și localitățile Voluntari, Chiajna, Otopeni, Corbeanca, Popești-Leordeni și Chitila, din județul Ilfov.
„Pentru a obține o autorizație de construire, solicitanții trebuie să intre în posesia certificatului de urbanism, document care conține lista furnizorilor/administratorilor de utilități urbane de unde trebuie obținute avize de amplasament. Astfel, fiecare solicitant trebuie să obțină avize de amplasament de la furnizorii din mai multe domenii, precum: alimentare cu apă, canalizare, electricitate, gaze, termoficare, telecomunicații, salubritate, transport urban – inclusiv soluțiile de asigurare, branșare și racordare a acestora la infrastructura edilitară”, precizează Consiliul Concurenței.
Încă din 2009, există obligația înființării CAU, care reunește specialiști din administrația publică locală și centrală, reprezentanți ai administratorilor/furnizorilor de utilități urbane, în vederea obținerii, contra cost, a avizelor și acordurilor necesare autorizării executării lucrărilor de construcții prin emiterea acordului unic, pe baza documentației depuse în format electronic.
În prezent, CAU au fost înființate doar în nouă orașe, iar portalul <http://www.edirect.e-guvernare.ro> www.edirect.e-guvernare.ro, prin care documentația poate fi depusă online, nu este folosit de nicio autoritate locală.
„Prin aplicarea unor reguli clare privind tarifele și prin funcționarea efectivă a Comisiilor pentru Acord Unic, procedurile s-ar simplifica și s-ar elimina birocrația, reducându-se timpul de obținere a avizelor pentru construcții, iar costurile ar fi mult mai mici pentru cetățeni”, a declarat Bogdan Chirițoiu, președintele Consiliului Concurenței.
Tarifele pentru acordurile/avizele de amplasament
Analiza autorității de concurență arată faptul că tarifele pentru eliberarea acordurilor/avizelor de amplasament solicitate prin certificatele de urbanism diferă foarte mult de la o localitate la alta, iar, în anumite cazuri, emitentul avizului este atât reglementator, cât și operator.
De asemenea, Consiliul Concurenței a constatat că tarifele pentru acordurile/avizele de amplasament nu au fost aprobate în multe orașe. Astfel, autoritățile din Alexandria, Deva, Pitești, Ploiești, Reșița, Satu Mare, Sfântu Gheorghe, Sibiu, Slobozia, Târgu Jiu, Târgu Mureș și Sectoarele 2, 3, 5, și 6 ale municipiului București nu au aprobat tarifele pentru apă și canalizare, energie termică, iluminat public și transport public local. În celelalte localități analizate, tarifele au fost aprobate selectiv, numai pentru anumite domenii.
Astfel, tarifele pentru apă și canalizare, transport public local de călători, energie termică și iluminat public sunt aprobate de autorități sau de asociațiile de dezvoltare intercomunitară, pentru energia electrică sunt stabilite în cuantum fix de Autoritatea Națională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE), pentru gazele naturale sunt stabilite de operatorii sistemelor de distribuție conform unei metodologii de calcul aprobată de ANRE, iar pentru salubrizare, tarifele trebuie stabilite pe baze concurențiale de fiecare companie.
În acest context, Consiliul Concurenței recomandă administrațiilor publice locale, asociațiilor de dezvoltare intercomunitară, Ministerului Transporturilor și Infrastructurii, ANRE și Autorității Naționale de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilități Publice (ANRSC) să stabilească și să aprobe tarifele fie la nivelul fix, fie pe baza unei formule de calcul stabilită de fiecare reglementator și să realizeze controale la companii care emit acorduri/avize/avize de amplasament cu privire la modul de implementare a tarifelor aprobate.
Înființarea Comisiei pentru Acord Unic
În vederea simplificării procedurilor de obținere a avizelor și a acordurilor de amplasament pentru utilitățile urbane, Consiliul Concurenței recomandă înființarea și operaționalizarea Comisiilor pentru Acord Unic (CAU) de către autoritățile locale și companiile emitente, precum și utilizarea portalului național <http://www.edirect.e-guvernare.ro> www.edirect.e-guvernare.ro, punct unic de contact pentru corespondență și transmiterea documentațiilor de avizare.
În prezent, CAU există doar în nouă reședințe de județ (Alexandria, Arad, Călărași, Constanța, Craiova, Deva, Slatina, Galați și Drobeta Turnu Severin) din cele 41, iar în Botoșani, Miercurea Ciuc și Suceava este în curs de organizare. La Alexandria, Constanța, Deva și Drobeta Turnu Severin, deși CAU a fost înființată, nu s-au primit solicitări ale persoanelor fizice sau juridice pentru obținerea acordurilor/avizelor prin intermediul acesteia, iar la Galați, comisia nu a mai primit solicitări din anul 2020.
În acest context, Consiliul Concurenței propune modificarea legislației privind autorizarea lucrărilor de construcții, prin introducerea de sancțiuni pentru împiedicarea simplificării procesului de obținere a avizelor și acordurilor de amplasament pentru utilitățile urbane, în cazurile în care CAU nu este înființată în orașele reședință de județ și nu este utilizat portalul <http://www.edirect.e-guvernare.ro> www.edirect.e-guvernare.ro.
De asemenea, autoritatea de concurență recomandă introducerea obligativității promovării CAU de către autoritățile administrației publice. Astfel, odată cu certificatul de urbanism, solicitanților ar trebui să le fie transmisă o informare privind posibilitatea obținerii avizelor și acordurilor de amplasament pentru utilitățile urbane prin CAU.
Mai mult, Consiliul Concurenței recomandă realizarea băncilor de date, ce conțin informații din cadastrul general și din cadastrele de specialitate, necesare CAU, prin solicitarea planurilor cadastrale cu rețelele tehnico-edilitare de la companiile care le dețin. În acest fel, emiterea avizelor s-ar simplifica, iar costurile pentru consumatori s-ar reduce.
„Reamintim că autoritatea de concurență s-a implicat în reformarea procesului de autorizare a activităților industriale și de acordare a licenței unice în România. În acest sens, Consiliul Concurenței a colaborat cu Ministerul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului (MEDAT) pentru a interconecta, prin intermediul unei platforme digitale – Punctul de contact unic electronic pentru licență industrială (PCUEL) – toate instituțiile care emit avize, acorduri, autorizații, permise, licențe sau alte acte administrative necesare desfășurării unei activități industriale. Concret, companiile vor putea obține toate documentele necesare printr-un singur portal de tip one-stop shop, fără a mai fi obligate să parcurgă proceduri separate pentru fiecare autorizație în parte”, mai punctează sursa citată.
Raportul privind piața serviciilor de emitere a avizului tehnic de amplasament privind utilitățile urbane este disponibil pentru consultare publică pe site-ul autorității de concurență. Observațiile și eventualele propuneri pot fi trimise la adresa <mailto:servicii@consiliulconcurentei.ro> servicii@consiliulconcurentei.ro până pe 3 Octombrie 2025.
Citește și
Consiliul Concurenței a autorizat preluarea Meditrina Pharmaceuticals de către Fidia Farmaceutici
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii