Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
20:38 27 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Compania CFR SA, licitație publică pentru proiectare și execuție lucrări de electrificare a liniei de cale ferată la graniță cu Ucraina

ro

23 Oct, 2023 11:18 746 Marime text

Compania Națională de Căi Ferate CFR SA a lansat licitația publică pentru proiectare și execuție lucrări de electrificare a liniei CF DĂRMĂNEȘTI - VICȘANI - FRONTIERĂ, etapa I a programului de reabilitare a liniei de cale ferată de la granița cu Ucraina, investiție finanțată din fonduri nerambursabile CEF.

Valoarea totală estimată a achiziției publice (proiectare și execuție lucrări) este de 167.071.787,67 lei, fără TVA iar sursa de finanțare va fi asigurată din Fondul de Coeziune prin Mecanismul European de Interconectare, sector Transporturi (CEF) și Bugetul de Stat. Durata pentru elaborarea proiectului tehnic este de 12 luni, respectiv 12 de luni pentru execuția lucrărilor.

ETAPA I a programului Reabilitarea liniei CF DĂRMĂNEȘTI - VICȘANI - FRONTIERĂ include elaborarea proiectului tehnic și execuția lucrărilor pentru:
▻electrificarea liniei de cale normală între Dărmănești și Vicșani, inclusiv lucrări conexe
▻modernizarea PODULUI CF peste râul SUCEAVA, din stația CF DORNEȘTI.

Linia de cale ferată Dărmănești - Vicșani - Frontieră face parte din rețeaua TEN-T și este o linie importanta a rețelei de cale ferată din România, prin preluarea traficului internațional european de pe cele 2 coridoare centrale care străbat țara noastră. O linie strategică din punct de vedere economic, prin operaționalizarea transportului internațional de marfă și de călători dinspre Ucraina, legătura cu Coridorul Rin - Dunăre și implicit cu țările din sud - estul Europei (Bulgaria, Grecia, Turcia), dar și din nord - estul Continentului (Republica Moldova, Ucraina).

Obiectivul general al programului de reabilitare este îmbunătățirea competitivității economice a României, prin dezvoltarea infrastructurii de transport care facilitează integrarea economică în Uniunea Europeană, dar și creșterea atractivității și competitivității  transportului feroviar pe rețeaua națională prin îmbunătățirea calității serviciilor, concomitent cu creșterea gradului de siguranță în exploatare și a capacității de tranzit și, nu în ultimul rând, diminuarea efectelor adverse asupra mediului înconjurător.

Anunţul de participare la procedura licitaţie deschisă şi documentaţia de atribuire pentru ETAPA I - ELECTRIFICAREA liniei CF DĂRMĂNEȘTI - VICȘANI - FRONTIERĂ sunt disponibile în Sistemul Electronic al Achizitiilor Publice (SEAP), la adresa www.e-licitatie.ro. Termenul limită pentru primirea ofertelor este 4 DECEMBRIE 2023.

Citește și

CFR modernizează patru stații din Constanța! Investiție evaluată la peste 3,36 de milioane de euro (DOCUMENT)
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii