Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
18:34 29 10 2025 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Comisia Europeană Cercetătorii vor avea acces fără precedent la datele marilor platforme online

ro

29 Oct, 2025 15:42 155 Marime text
Sursa foto: Comisia Europeană

Începând de astăzi, 29 octombrie, noi norme în temeiul Regulamentului privind serviciile digitale (RSD) vor permite cercetătorilor să obțină un acces fără precedent la datele platformelor online foarte mari, pentru a studia impactul societal care decurge din sistemele platformelor, transmite Comisia Europeană.
 
„ Acest acces este acum posibil după intrarea în vigoare a actului delegat privind accesul la date.
 
Măsurile le vor permite cercetătorilor calificați să solicite accesul la date anterior indisponibile de la platformele și motoarele de căutare online foarte mari. Datele proprii ale platformelor reprezintă un element esențial pentru înțelegerea posibilelor riscuri sistemice care decurg, de exemplu, din sistemele de recomandare. De asemenea, acest lucru va contribui la abordarea unor riscuri precum răspândirea conținutului ilegal și înșelăciunile financiare. Prin urmare, va asigura o experiență online mai sigură pentru utilizatori și, mai important, pentru minori.”, a mai precizat Comisia Europeană.
 
Deși creează oportunități pentru noi studii, aceste măsuri includ și garanții pentru protejarea intereselor întreprinderilor. Pentru a obține acces la datele platformelor, cercetătorii vor trebui să facă obiectul unei evaluări stricte efectuate de coordonatorii serviciilor digitale, și anume autoritățile naționale responsabile cu punerea în aplicare a RSD. Dacă cercetătorii îndeplinesc toate criteriile prevăzute de lege și dacă proiectele de cercetare sunt relevante pentru studierea riscurilor sistemice, inclusiv a răspândirii conținutului ilegal sau a efectelor negative asupra sănătății mintale, în temeiul RSD platformele au obligația legală de a respecta cererile lor de date. Coordonatorii serviciilor digitale colaborează deja pentru a se asigura că aplicațiile de acces la date vor fi evaluate în mod uniform în toate statele membre, precum și în timp util.
 
„Crearea unui mediu online mai sigur începe cu studierea riscurilor. Odată cu intrarea în vigoare a normelor în temeiul Regulamentului privind serviciile digitale, cercetătorii independenți vor putea acum să studieze noi date de la platformele online. Înțelegerea riscurilor pe care le pot prezenta platformele online pentru utilizatorii lor este încă un pas în direcția asigurării responsabilității platformelor.”, a declarat Henna Virkkunen, vicepreședinta executivă pentru suveranitate tehnologică, securitate și democrație.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii