Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
02:18 11 05 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Comisarul european pentru piața internă, în vizită la MApN. Ce subiecte au fost discutate

ro

18 Nov, 2021 14:29 970 Marime text
Ministrul apărării naționale, Nicolae-Ionel Ciucă, a avut joi, 18 noiembrie, la sediul Ministerului Apărării Naționale, o întrevedere oficială cu Thierry Breton, comisarul european pentru Piața internă, aflat în vizită în România.
           
Potrivit MApN, cei doi oficiali au abordat dosare importante aflate în prezent pe agenda Uniunii Europene, precum stadiul cooperării la nivel european pentru traversarea crizei sanitare, mobilitatea militară și securitatea cibernetică.

„Comisarul european  Thierry Breton și-a exprimat îngrijorarea față de situația  generată de COVID-19 în România și a precizat că executivul european a pus la dispoziția statelor membre toate instrumentele necesare pentru a opri răspândirea virusului precum vaccinuri, certificatul verde, Mecanismul de protecție civilă al UE. În context, ministrul român al apărării a subliniat rolul important al instituțiilor europene în combaterea crizei sanitare, mulțumind comisarului european pentru sprijinul acordat de Comisia Europeană în combaterea pandemiei. De asemenea, oficialul român  a punctat rolul Ministerului Apărării Naționale în sprijinul autorităților civile.
La rândul său, ministrul Ciucă a evidențiat rolul Comisiei Europene în derularea unor programe cu impact major asupra domeniului apărării, precum mobilitatea militară și a declarat  că „implementarea proiectelor majore de infrastructură în Romania, cu sprijinul Comisiei Europene, va contribui la îmbunătățirea mobilității militare, cu impact major la Marea Neagră, o zonă relevantă pentru securitatea europeană, inclusiv în contextul evoluțiilor recente în vecinătatea estică a Uniunii” - au precizat reprezentații MApN

Discuțiile privind securitatea cibernetică au evidențiat rolul sinergic al statelor membre și al Comisiei in implementarea Strategiei privind securitatea cibernetică a UE și impactul pozitiv al cooperării civil-militare, inclusiv în contextul operaționalizării Centrului de competențe european în materie de securitate cibernetică, cu sediul la București.

„Discuțiile au reliefat relevanța domeniului în cadrul eforturilor mai largi de definire a nivelului de ambiție al UE în domeniul securității și apărării, prin adoptarea unui nou document programatic (Busola Strategică/ Strategic Compass). Comisarul european a subliniat importanța acordată de Comisia Europeană securității cibernetice și spațiului cosmic, domenii în care Busola Strategică trebuie să ofere repere concrete, cum ar fi crearea unei capabilități integrate de răspuns la incidente cibernetice (Joint Cyber Unit), folosind, într-o manieră integrată, instrumentele disponibile la nivel european și în statele membre“ - au precizat reprezentanții MApN.

Sursa foto: MApN

Citește și: UPDATE Comisarul european Thierry Breton, vizită în România. Ce s-a discutat
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii