Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
15:17 24 09 2018 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Cine este Dorian Burduja, inspector general adjunct la Direcţia Regională Antifraudă Fiscală 2 Constanţa. Iată ce a scris în CV!

ro

01 May, 2018 00:00 3294 Marime text
Dorian Burduja l-a înlocuit în funcţia publică de conducere de inspector general adjunct antifraudă la Direcţia Regională Antifraudă Fiscală 2 Constanţa - DGAF din cadrul ANAF pe Daniel Marius Zamfiroiu. Prin decizia prim-ministrului, Dorian Burduja a fost numit în această funcţie. Premierul a mai decis, prin decizia 182, şi eliberarea lui Daniel Marius Zamfiroiu din funcţia publică de conducere de inspector general adjunct antifraudă la Direcţia Regională Antifraudă Fiscală 2 Constanţa - DGAF din cadrul ANAF.
 
Inspectorul general adjunct antifraudă la Direcţia Regională Antifraudă Fiscală 2 Constanţa - DGAF din cadrul ANAF, Dorian Burduja, este născut pe 18.11.1970. Acesta a absolvit în anul 1995 Academia de Studii Economice Bucureşti, Facultatea Economia şi Gestiunea Producţiei Agricole şi Alimentare. Ulterior, în anul 2003, Dorian Burduja a obţinut diplomă de master în specializarea Administraţie Publică la Universitatea „Ovidius“, Facultatea de Drept.
 
De asemenea, în anul 2006, Burduja a obţinut permisul european de conducere a computerului de la ECDL România SA. Nu în ultimul rând, în anul 2013 a primit certificat de absolvire pentru ocupaţia evaluator de competenţe profesionale de la SC Vicodor SRL. Activitatea profesională a început-o în anul 1995, în calitate de contabil la SC Emivic SRL Constanţa. Între anii 1996-1997, Dorian Burduja este economist la SC Comtours SRL Constanţa. În perioada anilor 1997-2013, este comisar superior, clasa I, la Garda Financiară, Secţia Constanţa, unde desfăşoară activitatea de control fiscal operativ şi inopinat. Ulterior, între anii 2014-2016, a fost consilier superior la ANAF, Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabililor Bucureşti, unde a desfăşurat activitate de inspecţie fiscală.
 
Din CV mai aflăm că, între 2016 şi 2017, Dorian Burduja a fost consilier superior la ANAF, Administraţia Contribuabililor Mijlocii din cadrul DGRFP Galaţi. În perioada 4.10.2017 - 13.10.2017 a fost inspector superior la Direcţia Regională Antifraudă Fiscală 2 Constanţa, iar între 14.10.2017 şi 17.04.2018, inspector şef serviciu la Direcţia Regională Antifraudă Fiscală 2 Constanţa.
 
„Înalt nivel de comunicare, putere de negociere şi mediatizare, abilităţi de prezentare în stabilirea priorităţilor, capacitate de lucru în medii interculturale şi etnice, adaptabilitate capacitate de a lucra în echipă, conduită în timpul serviciului, disponibilitate la program de lucru prelungit. Abilităţi de analiză şi sinteză, capacităţi de autoperfecţionare, iniţiativă, capacitate decizională, inclusiv în situaţii de criză, capacitatea de a conduce organizaţii, capacitate de lucru în echipă“, scrie Dorian Burduja în CV-ul său.
 

Două apartamente şi două automobile

 
Inspectorul general adjunct antifraudă al Direcţiei Regională Antifraudă Fiscală 2 Constanţa - DGAF din cadrul ANAF deţine împreună cu soţia sa, potrivit declaraţiei de avere completate în luna aprilie 2017, un apartament de 92,53 mp, cumpărat în anul 2005, situat în Constanţa, precum şi cota-parte de 3/8 dintr-un un apartament de 68,18 mp, moştenit în anul 1982, situat în Constanţa. De asemenea, deţine şi două automobile: un Volkswagen Golf, fabricat în anul 2010, şi un Volkswagen Passat, fabricat în anul 2008.
 
Nu deţine bunuri sub formă de metale preţioase, bijuterii, obiecte de artă, colecţii de artă şi numismatică, obiecte care fac parte din patrimoniul cultural, naţional sau universal a căror valoare însumată depăşeşte 5.000 de euro. Inspectorul general adjunct antifraudă la Direcţia Regională Antifraudă Fiscală 2 Constanţa - DGAF din cadrul ANAF nu are conturi, depozite bancare, forme echivalente de economisire şi investire a căror valoare depăşeşte 5.000 de euro.
 
La rubrica „Datorii“ sunt menţionate trei credite, după cum urmează: unul de 120.000 de lei, contractat în anul 2005 şi scadent în anul 2033; unul de 80.000 de euro, contractat în anul 2014 şi scadent în anul 2039; unul de 45.190 de lei, contractat în anul 2015 şi scadent în anul 2020.
 
În anul fiscal 2016, Dorian Burduja a câştigat 28.918 lei de la DGAMC Regiunea Sud Est, 26.719 lei de la Administraţia pentru Contribuabili Mijlocii din cadrul DGRFP Galaţi şi 47 de lei de la Oil Terminal SA (dividende). Soţia sa a încasat 22.808 lei de la DGAMC Regiunea Sud-Est, 33.513 lei de la DGRFP Galaţi, AJFP Constanţa, şi 131 de lei de la SIF Oltenia SA (dividende). La bugetul familiei se adaugă şi alocaţiile celor doi copii minori, în valoare de 2.016 lei. Din declaraţia de interese completată în luna aprilie 2017 aflăm că Dorian Burduja este acţionar la SC Oil Terminal SA, cu 9.700 de acţiuni.
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii