Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
15:38 31 01 2023 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

CFR S.A. Spațiu destinat persoanelor refugiate din Ucraina, în Gara de Nord din București

ro

05 Mar, 2022 12:47 1142 Marime text
CFR, foto: pixabay

Compania Națională de Căi Ferate CFR SA informează că personalul feroviar al Sucursalelor Regionale CF Iași, Cluj și București depune eforturi susținute și se implică activ în demersurile întreprinse la nivel național, în vederea preluării fluxului tot mai mare de refugiați, care sosesc din Ucraina. 

Astfel, reprezentanții CFR S.A. anunță că sectorul de exploatare al SRCF Iași s-a mobilizat operativ pentru amenajarea unui peron provizoriu pentru asigurarea condițiilor necesare de transbordare a călătorilor care vin din Ucraina. 
 

„Urmare numărului tot mai mare de refugiați, estimat să intre în România prin stațiile feroviare de frontieră atât cu Republica Moldova, dar și cu Ucraina, personalul feroviar al Regionalei CF Iași coordonează permanent buna desfășurare a circulației trenurilor pe relația Ungheni (stație de frontieră cu Calea Ferată din Republica Moldova) - Cristești Jijia - Socola - Iași - București Nord, iar pentru asigurarea transbordării refugiaților, care optează pentru transportul cu trenul de la Vadu Siret (stație de frontieră a Căilor Ferate Ucrainiene UZ) până în stația CF Vicșani (stație de frontieră a CFR), personalul din sectorul de exploatare al SRCF Iași s-a mobilizat operativ pentru amenajarea unui peron provizoriu din dale de beton, în lungime de 150 ml, în vederea asigurarea condițiilor necesare de transbordare a călătorilor din trenurile ucrainiene, care sosesc pe liniile cu ecartament larg, în trenurile CFR Călători, care circulă pe linie cu ecartament normal”, potrivit CFR S.A.


De asemenea și pe raza Regionalei CF Iași s-a înregistrat, în ultima săptămână, un flux crescut de refugiați din Ucraina.

Toate acțiunile și demersurile sunt adaptate la cererile de trafic solicitate de reprezentanții Căilor Ferate din Republica Moldova și Ucraina, dar și ale CFR Călători.

 

„Pe raza Regionalei CF Cluj, în stațiile de frontieră Halmeu și Sighetu Marmației, personalul feroviar asigură în continuare condițiile necesare preluării și îndrumării fluxului de refugiați la trenurile de călători, care merg fie spre București, fie spre Ungaria”, se mai arată în document. 

 
Spațiu destinat persoanelor refugiate în Gara de Nord din București

În ceea ce privește Gara de Nord din București că urmare numărului mare de refugiați sosiți în Capitală, a fost amenajat un nou spațiu destinat special persoanelor refugiate, în holul caselor de bilete clasa a II-a.
 
În acest moment, sunt amenajate trei spații destinate persoanelor refugiate din Ucraina, unde sunt asigurate, până la preluarea acestora de către reprezentanții Direcției Generale de Asistență Socială a Municipiului București, condițiile necesare staționării temporare – apă, ceaiuri, sucuri, fructe, produse alimentare calde și reci, hrană pentru copii și bebeluși, produse de igienă, precum și servicii de asistență socială și medicală, asigurate de voluntari și ONG-uri, care sunt permanent alături de zecile, dacă nu sutele, de familii refugiate care sosesc în Capitală.

 
Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?

Comentarii