Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
14:48 12 10 2026 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Cererile pentru ajutorul de încălzire și suplimentul de energie pot fi depuse la Constanța din 20 octombrie. Unde și cum se trimit documentele

ro

12 Oct, 2026 13:45 210 Marime text
Sursă foto: Primăria Constanța
Constănțenii pot depune începând de marți, 20 octombrie 2026 cererile și declarațiile pe proprie răspundere pentru a beneficia de ajutorul de încălzire a locuinței și pentru suplimentul de energie în sezonul rece 2026 – 2027.
 
În atenția pensionarilor:

În conformitate cu prevederile Legii 226/2021 privind stabilirea măsurilor de protecție socială pentru consumatorul vulnerabil de energie cu modificările și completările ulterioare, la stabilirea drepturilor privind ajutorul pentru încălzirea locuinței pentru sezonul rece noiembrie 2026 – martie 2027 și a suplimentului pentru energie pentru perioada noiembrie 2026 – octombrie 2027, se ia în calcul cuantumul pensiilor aferente lunii septembrie 2026.
 
Formularele de cerere și declarație pe propria răspundere pot fi descărcate de pe site-ul Direcției Generale de Asistență Socială Constanța https://primaria-constanta.ro/dgas/   sau pot fi ridicate începând cu data de 20.10.2026  din următoarele locații:
  • Clubul pentru pensionari situat pe strada Zorelelor , nr. 69 (zona Delfinariu);
  • Sediul administrativ al Campusului social Henri Coandă (pentru persoanele care domiciliază în campusul social).
 
Cererile se depun după cum urmează:

1.Persoanele care se încălzesc cu energie termică furnizată în sistem centralizat, gaze naturale, energie electrică și combustibil solid/petrolier vor depune cererile la Clubul pentru pensionari situat pe strada Zorelelor, nr. 69  (zona Delfinariu), telefon: 0341454669, de luni până vineri, în intervalul orar 8:00 – 14:00, începând cu data de 20.10.2026.

2.Cei care se încălzesc cu energie electrică și domiciliază în Cartierul social Henri Coandă vor depune cererile le sediul administrativ al campusului de luni până vineri, în intervalul orar 8:00  - 14:00, începând cu data de 20.10.2026.
 
Cererile  pentru obținerea ajutoarelor pentru încălzirea locuinței pot fi depuse și pe  adresa de e-mail ajutoareincalzire@dgas-ct.ro  .


Pentru orice nelămuriri, vă rugăm să sunați la numerele de telefon: 0341454669  sau trimiteți email pe adresa: ajutoareincalzire@dgas-ct.ro. 

Termenele lunare de depunere a solicitărilor noi de ajutor de încălzire sunt: până pe data de 20 a fiecărei luni pentru a putea fi luați în evidență cu luna respectivă (exemplu: pentru a beneficia începând cu luna noiembrie 2026, cererile se depun până pe data de 20 noiembrie inclusiv).

PRECIZĂRI:

Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.


Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii