Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
03:09 29 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Cea de-a cincea editie a Festivalului International "Zile si Nopti de Literatura"

ro

15 Jul, 2006 00:00 963 Marime text
Uniunea Scriitorilor din Romania (USR) organizeaza cea de-a cincea editie a Festivalului International "Zile si Nopti de Literatura", care se va desfasura in perioada 15-19 septembrie la Mangalia, Neptun, Constanta si Bucuresti. Potrivit declaratiilor reprezentantilor USR, festivalul, pus sub semnul poetului latin Publius Ovidius Naso, isi propune "sa puna in dialog personalitati ale literaturii din intreaga lume". Dezbaterile programate sa se desfasoare in doua zile de colocviu vor avea ca tema "Sansa literaturilor "mici". Ce si cum se traduce? Ce si cum se promoveaza in domeniul literaturii?". Serile vor fi rezervate lecturilor de poezie contemporana romana si straina. O zi a manifestarii este dedicata lansarilor de carte in cadrul Salonului de Carte "Ovidius" din Constanta, in prezenta editorilor si scriitorilor participanti la festival, iar ultima zi va fi dedicata ceremoniei de decernare a celor trei premii: premiul Ovidius - care va reveni unei personalitati literare de notorietate, premiul pentru traducerea unei opere literare romanesti intr-o limba straina si premiul pentru editarea, publicarea si promovarea literaturii romane in lume, acordat unei edituri din strainatate. Participarea internationala reuneste aproximativ 55 de scriitori din tari cu care USR a stabilit deja contacte solide - Marea Britanie, Statele Unite, Irlanda, Franta, Belgia, Suedia, Tunisia, Spania, Portugalia, Rusia, Bulgaria, Ungaria, Israel, Slovenia, Serbia si Muntenegru, Republica Moldova, Germania, Austria, Grecia, dar si din tari care sunt prezente in premiera la aceasta manifestare, cum ar fi Egipt si Cipru. Evenimentul se bucura de sprijinul Arhiepiscopiei Tomisului si Dunarii de Jos si de cel al Universitatii Ovidius din Constanta.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii