Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
02:38 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Ce planuri are Primăria Constanţa pentru zona Gară - şoseaua Mangaliei - Abator

ro

28 Feb, 2019 00:00 1766 Marime text
Primăria Constanţa achiziţionează serviciul de elaborare documentaţie tehnico-economică aferentă obiectivului de investiţii „Îmbunătăţirea mediului urban în zona Gară - şoseaua Mangaliei - Abator”. Sunt vizate reconversia funcţională şi/sau reutilizarea unor terenuri şi suprafeţe abandonate şi neutilizate din interiorul municipiilor reşedinţă de judeţ şi transformarea lor în zone de agrement şi petrecere a timpului liber pentru comunitate.
 
Conform ghidului specific, în vederea promovării revitalizării zonelor urbane, pot fi finanţate următoarele tipuri de activităţi asupra terenurilor supuse intervenţiei: demolarea clădirilor situate pe terenurile supuse intervenţiilor aflate într-o stare avansată de degradare care nu aparţin patrimoniului naţional, cultural; realizarea de alei pietonale, piste pentru biciclişti, crearea de trotuare; amenajare spaţii verzi (defrişarea vegetaţiei existente; modelarea terenului; plantarea cu plante perene/gazonarea suprafeţelor, inclusiv plantarea de arbori şi arbuşti; crearea de facilităţi pentru recreere pe terenurile amenajate (zone speciale amenajate pentru sport, locuri de joacă pentru copii etc.); achiziţionarea şi montarea elementelor constructive de tipul alei, foişoare, pergole, grilaje, grupuri sanitare, spaţii pentru întreţinere/vestiare, scene; instalare Wi-Fi în spaţiile publice; instalare sisteme de supraveghere video a spaţiilor amenajate prin proiect; dotare mobilier urban (bănci, coşuri de gunoi, toalete ecologice, suport parcare biciclete, împrejmuire etc); modernizarea străzilor urbane care conduc în mod direct la terenul supus intervenţiei; înlocuirea şi/sau racordarea la utilităţi publice a terenului obiect al investiţiei; realizare sistem de irigaţii/sistem de iluminat pentru spaţiile amenajate prin proiect.
 
Valoarea estimată fără TVA: 105.000 de lei fără TVA. Elaborarea studiului de fezabilitate, studiilor de specialitate (studiu topografic, studiu geotehnic, studiu peisagistic, plan de reutilizare) şi a documentaţiilor pentru obţinerea avizelor/acordurilor se va realiza în termen de 30 de zile calendaristice. Atribuirea se va face pe baza criteriului „preţul cel mai scăzut”. Orice persoană interesată are posibilitatea de a transmite oferte de preţ la sediul Primăriei municipiului Constanţa, b-dul Tomis nr. 51.
 
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii