Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
09:31 27 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Cătălin Predoiu, declarații la evenimentul de recepționare a 15 autospeciale de stingere intrate în dotarea ISU (VIDEO)

ro

18 Dec, 2023 13:32 884 Marime text
foto: Facebook.com Discursul ministrului Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, a fost prezent la evenimentul de recepționare a 15 autospeciale de stingere intrate în dotarea Inspectoratului pentru Situații de Urgență. 

Vă prezentăm în continuare discursul integral al lui Predoiu: 
 

Bună dimineața, domnule secretar de stat, dragi colegi, stimați invitați, doamnelor și domnilor.

Sunt onorat și bucuros să particip, astăzi, la acest eveniment. Recepționăm un număr de 15 autospeciale pentru stingerea incendiilor. Fac parte dintr-un program mai complex de dotare a structurilor Ministerului Afacerilor Interne, în speță a Inspectoratului General pentru Situații de Urgență.

Este un moment important, așa cum au fost și celelalte, în care am recepționat o serie de alte dotări logistice, începând cu puncte medicale pentru asigurarea ajutorului de urgență în teren, centre de comandă pentru intervenții în situații de urgență, centre multifuncționale, elicoptere, dotări și în ceea ce privește intervenția aeriană, cât și cea terestră pentru situații de urgență, în sprijinul cetățenilor.

De aceea, această activitate de dotare continuă a structurilor Ministerului Afacerilor Interne, astăzi vorbim de IGSU, egal valabil și pentru Poliția Română, reprezintă o datorie. O datorie și a noastră, dar și mai largă, și a Guvernului și a Parlamentului, care trebuie să sprijine capacitatea de intervenție a structurilor, forțelor, armelor Ministerului Afacerilor Interne.

Există așteptări foarte mari de la armele Ministerului Afacerilor Interne. Fie că vorbim de Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, fie că vorbim de Poliția Română, de Poliția de Frontieră, de Jandarmerie și așa mai departe, de toate structurile sale, există așteptări mari. Și sunt așteptări legitime, pentru că orice intervenție a structurilor Ministerul Afacerilor Interne, a angajaților săi reprezintă o asistență directă și un suport acordate cetățeanului, persoanei, individului, comunităților și, implicit, legii. Dacă există aceste așteptări legitime, atunci e la fel de legitim să fie și un suport pentru aceste intervenții.

Aici, de față avem o serie de utilaje, aceste autospeciale de intervenție pentru situații de urgență, în speță, pentru combaterea și stingerea incendiilor, cu o capacitate de 4.000 de litri. Dar există și alte tipuri de dotări. Acestea sunt achiziționate prin fonduri europene. Altele trebuie achiziționate prin fonduri bugetare, naționale.

Dacă există acest interes, trebuie să existe și sprijinul. Nu putem să sprijinim activitatea structurilor Ministerului Afacerilor Interne doar cu vorbe și cu încurajări și eu aștept ca în anul următor și în anii care vin, guvernul și guvernele care se vor succeda să continue un program pe termen lung, pentru că altfel, este injust și incorect să aștepți eficiență, să aștepți intervenții fără greșeală, intervenții cu rezultat 100% atins, dacă în prealabil nu ai sprijinit cu dotări.



Egal valabil pentru partea de resursă umană. Există un deficit acut în ceea ce privește forțele Ministerului Afacerilor Interne, de aproximativ 22% în medie, pe toate armele. Există o salarizare necorespunzătoare gradului de risc și importanței muncii. Avem pompieri care se încadrează cu un salariu de până la 4.000 lei. Avem polițiști care se încadrează cu un salariu de 3.500 de lei. Nu corespunde nici riscului asumat, nici importanței.

Deci, dacă vrem, ca Guvern, Parlament, societate în general, să avem un Minister de Afaceri Interne eficient, atunci nu putem miza totul doar pe dedicarea și profesionalismul și sacrificiile, uneori eroismul, în anumite cazuri plătit cu viața, pe care îl fac acești oameni. Este de datoria noastră să sprijinim concret ca să ridicăm dotarea la nivelul profesionalismului care există în acest moment în minister și în structurile sale. Vorbesc pentru toate armele.

Importanța muncii domniilor lor se vede atunci când n-avem rezultatul pe care îl scontăm într-o acțiune sau alta, când apare câte o defecțiune, când apare câte un eșec. Emoția, frustrarea, critica se ridică atunci la cote legitime, pentru că repet, orice act al structurilor acestui minister este în directă legătură cu siguranța cetățeanului. Atunci e normal ca nemulțumirea să fie mare. Dar n-aș vrea să cădem în păcatul de a nu vedea munca și rezultatele absolut remarcabile ale, nu marii majorități, aproape totalității celorlalți angajați din Ministerul Afacerilor Interne, repet, indiferent de arme.

Dacă vrem ca această muncă să aibă un rezultat în raport cu așteptările, ea trebuie sprijinită. De aceea folosesc acest prilej pentru a-mi face datoria și a explica și opiniei publice și a susține ca ministru nevoia de dotare continuă a acestui minister, nevoia de a alinia statutul cadrelor acestui minister, indiferent de armă, la importanța muncii lor, la importanța intervențiilor lor, la riscul pe care și-l asumă, la erodarea, dacă vreți, în timpul misiunilor, și din punct de vedere psihic și din punct de vedere fizic.

Nu sunt orice fel de profesii, aceea de pompier salvator, de medic SMURD, polițist, polițist de frontieră, jandarm. Sunt profesii în care îți pui oricând în joc sănătatea, viața. Și răspunsul nostru trebuie să fie pe măsură. Și al Guvernului și al Parlamentului. Și nu numai azi, ci și în perspectivă vorbesc.

De aceea, e de datoria mea să elogiez și să mulțumesc celor care s-au îngrijit ca aceste dotări să vină cât de cât în pas cu modernitatea și cu provocările ei. La începutul acestui program, pompierii lucrau încă cu mașini de stingere a incendiilor intrate în dotare în anii 1980. Încă mai sunt, din câte sunt informat, astfel de situații, în care sunt trimiși în bătălia, în lupta cu incendiul, pentru salvarea cetățenilor și a proprietăților private sau publice, cu mașini fabricate și date în funcțiune în anul 1980.

Iată că nu este o simplă formalitate recepția acestor mașini, autospeciale, nu este un moment de festivism. Am ținut să marchez faptul că este un pas important și că trebuie să luăm foarte în serios dotarea ministerului. Și le mulțumesc în acest moment celor care s-au ocupat de acest lucru în anii precedenți, cadre din minister.

Aici avem de față autospeciale care intră în dotarea IGSU, deci trebuie să mulțumesc Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, o fac, mulțumesc Departamentului pentru Situații de Urgență, șefilor acestor structuri, în egală măsură, așa cum am mulțumit și celor care s-au ocupat de dotările Poliției, Poliției de Frontieră, Jandarmerie ș.a.m.d.

Și trebuie să continuăm acest lucru, chiar dacă avem un context bugetar dificil, pe termen mediu și lung nu trebuie să neglijăm această acțiune esențială pentru protejarea cetățenilor, în ultimă instanță.

Mulțumesc, de asemeni și firmelor care au colaborat în acest proiect. Au fost nominalizate. O firmă din Republica Turcă, Volkan și o firmă românească, Grădinariu. Este și aceasta o împlinire concretă a unui parteneriat strategic pe care îl avem cu Republica Turcă și sunt convins că vom mai realiza astfel de colaborări în perspectivă.

Deci, nu pot decât să mulțumesc încă o dată tuturor, să notez că de astăzi forțele de intervenție în situații de incendiu sunt mai puternice pentru a proteja cetățenii, să reamintesc faptul că activitatea acestor structuri, intervenția în situații de urgență, Poliția Națională, Jandarmerie, Poliția de Frontieră contribuie la siguranța cetățeanului și nu în ultimul rând, la asigurarea unui climat pașnic în societate, de liniște, de calm, în care să ne desfășurăm cu toții activitățile de zi cu zi.

Cu atât mai mult în preajma acestor sărbători, aș vrea să transmit acest mesaj către cetățeni, cu privire la faptul că forțele și structurile Ministerului Afacerilor Interne vor fi la datorie, vor veghea ca aceste sărbători să se desfășoare în liniște, cu pace și cu bucurie pentru toți românii.

Vă mulțumesc încă o dată. Sunt foarte fericit că particip la acest eveniment. Doresc mult succes pompierilor, misiuni ușoare și să se întoarcă cu bine la bază și acasă, după fiecare misiune. Mulțumesc încă o dată!

 


Citește și:

Cătălin Predoiu, detalii și perspective asupra discuțiilor despre aderarea la Spațiul Schengen
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Vezi toate STIRILE VIDEO!

Ti-a placut articolul?

Comentarii