Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
06:53 25 04 2025 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Carlo Acutis este pe cale să devină primul sfânt milenial al Bisericii Catolice! Cine a fost tânărul ce urmează să fie sanctificat

ro

15 Apr, 2025 16:09 663 Marime text
Foto: XCarlo Acutis, adolescentul care a cucerit inimile a milioane de oameni, este pe cale să devină primul sfânt milenial al Bisericii Catolice. Potrivit Antena3CNN, deja, mormântul său din Assisi, Italia, atrage mulțimi de pelerini, iar rămășițele sale îmbrăcate casual, cu teniși, blugi și hanorac, sunt expuse într-un altar, simbolizând devotamentul neobișnuit pe care îl inspiră.

O slujbă de canonizare, programată pentru data de 27 aprilie în Piața Sf. Petru, îi va recunoaște oficial sfințenia, potrivit The Independent.

Născut la Londra pe 3 mai 1991, într-o familie italiană înstărită, Carlo și-a petrecut copilăria la Milano. Legătura sa profundă cu credința a început devreme, după ce a primit Prima Împărtășanie la vârsta de șapte ani. De atunci, participarea zilnică la Liturghie, rugăciunea rozariului și credința au devenit părți esențiale ale vieții sale.

Deși îi plăceau activitățile obișnuite pentru vârsta lui - drumețiile, jocurile video, timpul petrecut cu prietenii - Carlo s-a dedicat slujirii celorlalți. A predat catehism la parohia locală și a lucrat activ cu persoanele fără adăpost, dovedind un angajament profund față de credință și comunitate.

Pasionat de tehnologie, Carlo a folosit abilitățile sale de programator pentru a crea o expoziție online despre peste 100 de miracole euharistice recunoscute de Biserică de-a lungul secolelor.

În octombrie 2006, la doar 15 ani, Carlo s-a îmbolnăvit grav. Zece zile mai târziu, a murit de leucemie acută într-un spital din nordul Italiei. Trupul său a fost transferat ulterior la un cimitir din Assisi, așa cum a cerut el însuși, din devotament față de Sfântul Francisc, patronul orașului.

Articol preluat de pe Antena3CNN 

Citește și: 


Momente de rugăciune la Peștera Sfântului Apostol Andrei
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii