Care este numărul total de paturi din spitalele constănţene aprobat de Ministerul Sănătăţii
Care este numărul total de paturi din spitalele constănţene aprobat de Ministerul Sănătăţii
11 Mar, 2019 00:00
ZIUA de Constanta
1772
Marime text



În anul 2017, a fost aprobat prin hotărâre de guvern planul naţional de paturi pentru perioada 2017-2019. Detalierea pe judeţe se face anual, prin ordin al ministrului Sănătăţii, cu acordul prealabil al ministerului Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene, respectiv al ministerelor şi al instituţiilor cu reţea sanitară proprie.
Planul naţional de paturi se referă la numărul maxim de paturi pentru care casele de asigurări de sănătate pot încheia contracte de furnizare de servicii medicale cu spitalele publice, indiferent de subordonare cu spitalele private, precum şi cu sanatoriile şi preventoriile, în condiţiile prevăzute în contractul-cadru.
De-a lungul timpului, în perioada 2011-2016, a fost redus un număr total de paturi de 15.392, care, pe judeţe, se situează între 2 şi 24%. Conform documentului publicat de Ministerul Sănătăţii, pentru Constanţa se aprobă un număr de 4.418 paturi. Este aceeaşi valoare ca cea de anul trecut, după cum arată ordinul 254 din 2018, publicat în Monitorul Oficial al României la data de 2 martie 2018.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii