Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
23:11 18 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Cantec, joc si voie buna de Ziua Internationala a Rromilor

ro

08 Apr, 2004 00:00 1199 Marime text

Consiliul Judetean, Primaria si Prefectura Tulcea organizeaza cu acest prilej un program de manifestari in Piata Civica

Astazi, cu ocazia Zilei Internationale a Rromilor, timp de doua ore Piata Civica din municipiu va fi gazda unor manifestari culturale si artistice dedicate acestei etnii. Incepand cu ora 11.00, dupa alocutiunile sustinute de prefectul Ion Vargau, presedintele Consiliului Judetean, Trifon Belacurencu, primarul municipiului, Constantin Mocanu, si reprezentantul etniei rromilor (consilier local pentru rromi), Gabriel Stoica, urmeaza un program artistic. Vor evolua: Ansamblul artistic "Baladele Deltei", cu o suita de dansuri tiganesti, Ansamblul folcloric de la Scoala generala nr.3 Tulcea "Phralipen", care va interpreta "Imnul Rromilor" si alte cantece tiganesti, Ansamblul "Piranda" de la Colegiul Tehnic "Henri Coanda", Grupul de solisti ai Scolii nr.1 Macin, Formatia de dansuri traditionale de la Scoala Ciucurova, Formatia de dansuri tiganesti de la Scoala generala nr.3 Babadag si interpreta Ramona Dima, eleva a Liceului de Arta din municipiu. Organizatorii invita la aceasta manifestare pe toti cei care indragesc traditiile si cultura rromilor.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii