Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
21:07 16 02 2020 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Cadavrele oilor din dreptul navei Queen Hind, recuperate. Cum se desfășoară traficul maritim în Portul Midia

ro

04 Dec, 2019 15:57 959 Marime text
 
Compania Națională „Administrația Porturilor Maritime” SA Constanța a recuperat toate cadavrele de oi din dreptul navei Queen Hind, din aria delimitată de barajele antipoluare. Echipele sunt pregătite să intervină în cazul în care vor mai ieși la suprafața apei și alte cadavre.
 
În ultimele zile, s-a acționat continuu, iar cadavrele recuperate au fost preluate de firma autorizată spre neutralizare.
 
În zona delimitată de barajele antipoluare nu au apărut irizații de combustibil, iar echipele CN Administrația Porturilor Maritime monitorizează evoluția situației.
 
Traficul navelor în Portul Constanța zona Midia se desfășoară în condiții de siguranță, deși șenalul navigabil este parțial blocat, nefiind înregistrate întârzieri la sosirea sau la plecarea navelor în/din port.
 
De luni, 2 decembrie 2019, au intrat în portul Midia trei nave, iar alte trei nave au părăsit portul. În perioada următoare sunt avizate la sosire patru nave.

Sursă foto: Compania Națională „Administrația Porturilor Maritime” SA Constanța

Ti-a placut articolul?

Comentarii