Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
03:10 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Bunuri în valoare de peste 2 milioane de lei, descoperite de polițiștii de frontieră, în acest weekend

ro

17 Nov, 2019 13:45 926 Marime text
În acest sfârșit de săptămână, în urma misiunilor desfășurate în zona de competență - punctele de trecere şi  “frontiera verde” - polițiștii de frontieră au constatat 101 de fapte ilegale, din care 45 infracțiuni și 56 contravenții, săvârșite atât de cetățeni români cât şi străini, transmit polițiștii de frontieră.

Cele mai multe infracţiuni descoperite au vizat tentativa de trecere ilegală a frontierei, urmate de infracțiunile contrabandă și fraudă vamală, atingerea unor drepturi de proprietate intelectuală, precum și de fals și uz de fals. În urma sancțiunilor contravenționale constatate au fost aplicate amenzi în valoare de peste 33.500 de lei.

De asemenea, polițiștii de frontieră au descoperit, independent sau în colaborare cu alte instituţii, bunuri nedeclarate (ce urmau a fi introduse ilegal în ţară), care depăşeau plafonul vamal admis, provenite din contrabandă ori suspecte a fi contrafăcute, în valoare totală de aproximativ 2.069.600 lei.


În aceste zile, polițiștii de frontieră nu au permis intrarea în ţară a 28 de cetăţeni străini, care nu îndeplineau condiţiile prevăzute de lege. Principalele motive pentru care a fost dispusă măsura de nepermitere a intrării în ţară au fost: nu posedau documentaţia necesară pentru a justifica scopul şi condiţiile de şedere, respectiv nu deţineau o viză valabilă sau un permis de ședere valabil. Totodată, nu s-a permis ieşirea unui număr de 31 cetăţeni români din diferite motive legale.

În ceea ce privește traficul, prin punctele de trecere ale frontierei au efectuat formalitățile de frontieră aproximativ 330.600 de persoane, cetățeni români și străini, dintre care 156.300 pe sensul de intrare și 174.300 pe cel de ieşire din ţară și aproximativ 88.900 mijloace de transport (42.000 pe sensul de intrare și aproximativ 46.900 pe sensul de ieșire din țară). Traficul s-a desfășurat în condiții normale fără a se înregistra aglomerări sau timpi de așteptare.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii