Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
21:20 29 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

București Site nou - E-Distribuție se transformă în Rețele Electrice

ro

16 Apr, 2024 11:16 415 Marime text

 
  • Începând de astăzi, 16 aprilie 2024, toate informațiile despre companiile Rețele Electrice (parte a grupului PPC, denumite anterior E-Distribuţie) sunt disponibile la adresa www.reteleelectrice.ro. Această schimbare, de la www.e-distributie.com la www.reteleelectrice.ro face parte din procesul etapizat de rebranding de la E-Distribuție la Rețele Electrice al celor trei operatori de distribuție a energiei electrice, transmit reprezentanții companiei.
 
Redăm integral comunicatul de presă emis de Rețele Electrice:

Activitatea noastră de zi cu zi este una critică, dar foarte tehnică și, drept urmare, greu de înțeles pentru cei mai mulți dintre clienții noștri. Tocmai de aceea clienții au nevoie de canale de comunicare accesibile și informații prezentate într-un limbaj simplu și prietenos în relația cu noi, operatorul de distribuție a energiei electrice din regiunile Muntenia, Banat și Dobrogea. Noua adresă a website-ului Rețele Electrice sper să îi încurajeze să exploreze toate secțiunile disponibile și să îi convingă că depunem toate eforturile ca să le oferim o experiență facilă și transparentă în activitățile care țin de distribuția energiei electrice. Mizăm nu numai pe digitalizarea rețelelor, ci și pe a instrumentelor care ne ajută să comunicăm mai ușor cu clienții noștri”, a declarat Mihai Pește, Director General al companiilor Rețele Electrice.

Clienții din zonele deservite de companiile Rețele Electrice Muntenia (București, județele Ilfov și Giurgiu), Rețele Electrice Banat (județele Arad, Timiș, Caraș-Severin, Hunedoara), Rețele Electrice Dobrogea (județele Constanța, Tulcea, Ialomița, Călărași) vor avea în continuare acces la toate informațiile cu care s-au obișnuit deoarece conținutul disponibil la adresa www.reteleelectrice.ro a fost transferat integral de pe website-ul www.e-distributie.com. Începând cu această dată, clienții care tastează URL-ul www.e-distributie.com vor fi redirecționați automat către noul website al celor trei companii de distribuție a energiei electrice.

Platforma www.reteleelectrice.ro are patru secțiuni principale, în funcție de informația pe care clienții doresc să o afle: Racordare la rețea – pentru utilizatorii care doresc să devină clienți, Energia electrică în casa ta, respectiv Întreruperi și Contul meu.

Secțiunea Racordarea la rețea include ghiduri privind racordarea pentru diverse categorii de clienți (persoane fizice, persoane juridice etc.), informații pentru cei care doresc să devină prosumatori sau pentru cei care doresc să își instaleze un punct de încărcare pentru vehiculul electric. Tot aici se regăsesc și serviciile de racordare disponibile online, precum și cele digitale privind avizul de amplasament sau cel denumit Vizita virtuală.

Secțiunea Energia electrică în casa taeste dedicată clienților care doresc informații despre cum este măsurat consumul lor de energie electrică, cum este citit contorul, detalii despre locurile de consum, ce fel de cereri pot transmite etc..

Cea de-a treia secțiune este cea de Întreruperi,  în care utilizatorii pot afla informații actualizate la 30 de minute despre zonele cu întreruperi neplanificate și cele cu întreruperi planificate, necesare pentru a desfășura activități de mentenanță sau de modernizare a rețelelor, dar și numerele call-center-ului tehnic unde clienții pot semnala întreruperi.
 
Secțiunea Contul meu Rețele Electrice, care poate fi accesată pe baza unei adrese de mail și a unei parole,oferă informații personalizate despre puterea aprobată la locul de consum – POD (”point of delivery”), punctul de delimitare, seria și tipul de contor, data la care a fost montat contorul, evidența adreselor transmise către operatorul de distribuție etc.

Procesul de rebranding a început în toamna anului trecut odată cu redenumirea celor trei companii în Rețele Electrice Muntenia, Rețele Electrice Dobrogea și Rețele Electrice Banat și a continuat cu schimbarea identității vizuale a acestora. Schimbarea de nume a celor trei operatori de distribuție a venit după ce PPC a finalizat achiziția operațiunilor Enel din România.

Companiile Rețele Electrice operează rețele cu o lungime totală de peste 133.000 de kilometri în trei zone importante ale țării: Muntenia Sud (inclusiv București), Banat și Dobrogea, acoperind o treime din piața locală de distribuție, și dezvoltă un program de investiții pentru îmbunătățirea calității serviciilor, siguranța și performanța rețelelor și implementarea locală a standardelor de mediu ale grupului PPC. Rețelele electrice operate de către cele trei companii Rețele Electrice numără 287 de stații de transformare și peste 24.000 de posturi de transformare.

Citește și

Se întrerupe furnizarea energiei marți, 16 aprilie, în municipiul Constanța și în Eforie Sud. Vezi dacă ești afectat
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii