Bogdan Ivan, la Davos - „Modelul actual al pieței de energie nu este sustenabil”
Bogdan Ivan, la Davos - „Modelul actual al pieței de energie nu este sustenabil”
21 Jan, 2026 21:33
ZIUA de Constanta
130
Marime text
130
Marime text

Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a anunțat, într-o postare pe Facebook, că a participat la World Economic Forum de la Davos, unde a discutat cu Rafael Mariano Grossi, directorul general al Agenției Internaționale pentru Energie Atomică (AIEA), despre rolul energiei nucleare în mixul energetic al României.
Oficialul român a subliniat că energia nucleară nu reprezintă „o dezbatere teoretică”, ci o decizie strategică esențială pentru securitatea energetică, stabilitatea prețurilor și competitivitatea economiei. Potrivit ministrului, România își propune să decarbonizeze economia „pragmatic și inteligent”, mizând pe producția constantă de energie nucleară stabilă și curată.
Bogdan Ivan a prezentat și contextul actual al sistemului energetic național, arătând că în ultimele luni consumul intern a depășit constant 9.000 MW, cele mai ridicate valori din ultimii patru ani. În perioadele de vârf de sarcină, România a fost nevoită să importe între 1.200 și 2.000 MW, iar săptămâna trecută a înregistrat cea mai scumpă piață de energie din Europa.
„Acest model nu este sustenabil pe termen lung și, dacă este perpetuat, riscă să afecteze grav economia”, a avertizat ministrul Energiei.
În acest context, Bogdan Ivan a reafirmat principalele direcții de acțiune ale României în domeniul nuclear: construcția a două noi unități la Centrala Nucleară de la Cernavodă, cu o capacitate de 720 MW fiecare, accelerarea proiectului reactoarelor modulare mici (SMR) de la Doicești – primul de acest tip din Europa, cu o capacitate de 462 MW – și gestionarea responsabilă a perioadei 2027–2029, când retehnologizarea Unității 1 de la Cernavodă va scoate temporar din sistem aproximativ 700 MW.
Pentru a acoperi acest deficit, autoritățile mizează pe dezvoltarea unor noi capacități pe gaz și pe întărirea interconectărilor regionale.
„Deciziile pe care le luăm acum vor conta ani de zile și trebuie luate anticipativ, nu sub presiunea crizelor”, a transmis Bogdan Ivan.
Citește și
Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, convoacă Comandamentul Energetic Național, pe fondul codului galben de ger din aproape toată țara
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii
Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi


