Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
17:32 02 05 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Bogdan Huțucă „Palatul Reginei Maria din Mamaia intră pe agenda de lucru a Ministerului Culturii”

ro

09 Jul, 2023 10:44 1365 Marime text

Bogdan Huțucă a anunțat pe pagina sa de socializare că Ministerul Culturii dorește să își exercite dreptul de preempțiune pentru terenul Palatului Reginei Maria din stațiunea Mamaia. În acest sens, vineri, Raluca Turcan, ministrul culturii, în timp ce se afla într-o vizită în județul Constanța pentru a participa la un eveniment, s-a oprit și la obiectivul de maximă importanță istorică din stațiunea Mamaia. 

Iată ce a punctat liderul PNL Constanța, Bogdan Huțucă:

„Acest obiectiv reprezintă un reper cultural și istoric deosebit de important, care merită să fie salvat și restaurat, pentru a-și recăpăta valoarea și frumusețea. Prin conservarea arhitecturală, ar putea fi transformat în atracție turistică de prim rang, accesibilă publicului larg, oferind vizitatorilor informații și experiențe educaționale despre istoria României.

Apreciez, în mod deosebit, interesul acordat de colega noastră, Raluca Turcan, ministrul Culturii, privind găsirea soluției de finanțare pentru salvarea acestui monument istoric aflat în paragină și abandonat. În momentul de față, este necesară exercitarea, de către stat, a dreptului de preempțiune pentru terenul de peste 1,5 hectare pe care se află palatul. În perioada următoare, vom vedea și punctele oficiale ale ministrului culturii privind pașii care trebuie urmați pentru a readuce la viață această reședință regală.

Restaurarea și punerea în valoare a Vilei Regale necesită eforturi și resurse considerabile, dar impactul cultural, istoric și turistic pe termen lung merită investiția, pentru că vom repune pe harta turistică a județului Constanța încă un obiectiv major de vizitat”.

Citește și:

Castrul Roman din orașul Ovidiu, inaugurat oficial! Obiectivul istoric, integrat în circuitul turistic (GALERIE FOTO+VIDEO)
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii