Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
14:44 14 04 2026 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

BNR realizează cercetarea statistică „Finanțarea și consumul gospodăriilor populației“, în colaborare cu Institutul Național de Statistică

ro

14 Apr, 2026 11:19 183 Marime text
Banca Națională a României se alătură, pentru prima dată, băncilor centrale naționale din statele membre ale Uniunii Europene și realizează în acest an o cercetare statistică în rândul gospodăriilor populației în colaborare cu Institutul Național de Statistică. Cercetarea se derulează începând din anul 2010, o dată la trei ani, sub coordonarea Băncii Centrale Europene. Scopul acestui demers este de a obține date referitoare la situația financiară, veniturile și consumul gospodăriilor.

Înțelegerea cât mai bună a comportamentului financiar, respectiv a consumului, veniturilor, economisirii și a nivelului de îndatorare, este importantă pentru fundamentarea deciziilor de politică monetară și identificarea riscurilor la adresa stabilității financiare.

Colectarea datelor de la gospodării începe în luna aprilie 2026.

Eșantionul cercetării statistice, pus la dispoziție de Institutul Național de Statistică, este alcătuit  din aproximativ 12.300 de gospodării, selectate din 1.309 localități, din toate județele. Datele colectate vor fi utilizate exclusiv în scopuri statistice, fiind tratate în regim de confidențialitate, în conformitate cu prevederile legale în vigoare.

Prelucrarea datelor cu caracter personal se realizează cu respectarea prevederilor Regulamentului (UE) 2016/679 al Parlamentului European și al Consiliului privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date (GDPR).


Implementarea în teren a cercetării statistice se va face cu sprijinul reprezentanților Institutului Român pentru Evaluare și Strategie (IRES). Operatorii de interviu ai acestei societăți vor merge la gospodăriile din eșantion și vor oferi sprijin pentru înțelegerea întrebărilor din chestionarul elaborat de Banca Națională a României și pentru completarea acestuia.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii