Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
12:34 21 07 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Bicicliștii din Constanța se confruntă cu ignorarea pistelor. Amenzi usturătoare pentru șoferi

ro

12 Jun, 2024 16:15 656 Marime text
foto: Primăria Constanța
Constanța, un oraș aflat în continuă expansiune și dezvoltare, unde nevoia de fluidizare și reducere a traficului se face resimțită tot mai mult, bicicleta reprezintă o soluție, de aceea, tot mai mulți constănțeni aleg acest mijloc alternativ de transport.

În Constanța, numărul pistelor de biciclete a crescut considerabil în ultimii ani. Din păcate, mulți conducători auto le ignoră cu bună știință și opresc sau chiar staționează pe aceste zone destinate exclusiv circulației bicicletelor, transmite Primăria Municipiului Constanța prin intermediul unui comunicat oficial.

Direcția Generală Poliția Locală reamintește că sancțiunile pentru astfel de fapte sunt cuprinse între 330 și 495 lei și 2 puncte penalizare la permisul de conducere, pentru oprirea neregulamentară pe pistele pentru biciclete și între 660 și 825 lei si 3 puncte de penalizare la permisul de conducere, pentru staționarea neregulamentară, conform OUG 195/2002 privind circulația pe drumurile publice si se poate dispune si ridicarea vehiculelor stationate neregulamentar.

Polițiștii locali constănțeni au demarat o campanie de informare a conducătorilor auto ce opresc ori staționează pe pistele de biciclete.

Aceste acțiuni sunt efectuate cu scopul de a veni în sprijinul persoanelor care folosesc vehiculele pe două roți și care au nevoie de piste libere, neocupate de mașini, cu atât mai mult cu cât astfel de trasee au fost amenajate nu numai în zona centrală cât și în celelalte zone ale orașului.

Vă rugăm să ne semnalați orice fapte care contravin legislației în vigoare la numerele de telefon: 0241.484.205 și 0341.922 - Dispecerat Direcția generală poliția locală Constanța sau la adresa de mail: politia.locala@primaria-constanta.ro.- a mai punctat sursa citată. 


Citește și:

Știri ConstanțaAtenție, șoferi! Marcaje trasate la intersecțiile din municipiu pentru a spori siguranța bicicliștilor (GALERIE FOTO+VIDEO)
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii