Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
04:08 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Avertizări meteo de vreme rea în toată țara! Unde au fost solicitați pompierii să intervină

ro

18 Jan, 2023 13:07 1101 Marime text
Pompieri în timpul intervenției. Foto: Facebook/IGSUÎn ultimele 24 de ore, la nivel național, în contexul avertizărilor hidrometeorologice de vreme rea, s-au produs efecte în 8 localități din 6 județe: Bihor, Caraș-Severin, Gorj, Mehedinți, Sălaj și Timiș.

Potrivit unui comunicat al IGSU, în toate zonele afectate de vremea rea, pompierii militari au acționat pentru degajarea aluviunilor căzute pe carosabil, a unor elemente de construcție, a unui stâlp de telefonie și a 8 copaci, fiind avariate 1 autoturism și 1 casă.

Având în vedere avertizarea de vreme rea, valabilă până la ora 14.00, echipajele specializate se află în teren pentru intervenția imediată la solicitările autorităților locale și ale cetățenilor, precum și pentru gestionarea optimă a intervențior la nivel național.

În scopul preîntâmpinării unor situații de urgență generate de vremea nefavorabilă, recomandăm cetățenilor respectarea următoarelor măsuri:

❗Evitați să porniți la drum pe timp de viscol și ninsoare puternică, iar dacă deplasarea este absolut necesară, informați-vă în prealabil dacă pe traseul stabilit nu sunt drumuri blocate;

❗Înainte de plecare, asigurați-vă că autovehiculul este echipat corespunzător pentru circulația în condiții de iarnă ( anvelope specifice sezonului rece, lanțuri antiderapante, lopată, săculeț cu nisip etc.);

❗Evitați atingerea stâlpilor sau firelor căzute la pământ;

❗Luați măsuri pentru curățarea șanțurilor și rigolelor de scurgere pentru facilitarea evacuării normale a apelor pluviale;

❗În cazul creșterii debitelor pe anumite cursuri de apă, nu traversați râurile prin apă și nu vă apropiați de malurile acestora;

❗În situația manifestării vântului puternic, rămâneți în spații închise care vă asigură protecția și evitați deplasarea în zone cu copaci, panouri publicitare sau stâlpi de electricitate care ar putea fi doborâți.

„De asemenea, în perioada de referință, la nivel național, pompierii salvatori au gestionat 1.414 intervenții în situații de urgență. Echipajele operative au intervenit pentru stingerea a 43 incendii, precum și în alte 163 misiuni în sprijinul comunităților, cum ar fi deblocarea de persoane sau animale, distrugerea muniției neexplodată etc., iar echipajele medicale SMURD au acționat în cazul a 1.208 de solicitări, 1.210 persoane fiind asistate medical.

Pentru acoperirea în cele mai bune condiții a misiunilor din dinamică, 211 pompieri salvatori cu 161 de mijloace tehnice se află la granița cu Republica Moldova și Ucraina, pentru gestionarea afluxului de persoane care intră pe teritoriul României.

Inspectoratele pentru situații de urgență rămân mobilizate pentru a interveni în cel mai scurt timp, pentru gestionarea operativă a situațiilor de urgență și acordarea de prim ajutor persoanelor aflate în dificultate.

Totodată, evoluția situației din teren va fi atent monitorizată de Centrul Operațional Național al IGSU pentru dispunerea măsurilor imediate care să asigure eficientizarea misiunilor de răspuns.

Nu uitați! Informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență sau alte date utile despre manifestarea fenomenelor meteorologice periculoase pot fi obținute prin accesarea platformei naționale de pregătire Fii Pregătit (https://fiipregatit.ro/ )“ - au mai precizat reprezentanții IGSU

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii