Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
14:17 10 09 2025 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Avertizare RO-Alert pentru populația din zona de Nord a județului Tulcea. Alarmă aeriană din cauza unor drone neidentificate

ro

10 Sep, 2025 11:47 234 Marime text
Pompieri. foto: Facebook:IGSU

În cursul nopții trecute, începând cu ora 01:19, a fost dispusă trecerea la faza de alertă aeriană după ce structurile cu rol de apărare și monitorizare a spațiului aerian din cadrul Ministerului Apărării Naționale a identificat un grup de drone neidentificate care se îndreptau către zona de Nord a județului Tulcea. Astfel, în urma informațiilor primite din partea Statului Major al Forțelor Aeriene, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență a emis un mesaj de avertizare RO-Alert pentru locuitorii din nordul județului Tulcea prin care erau anunțați despre faptul că există posibilitatea căderii unor obiecte din spațiul aerian și să adopte măsuri de protecție și adăpostire indicate în textul mesajului. 

„Facem mențiunea că aceste mesaje sunt trimise populației pentru informare și avertizare, iar în cazul producerii unor evenimente rugăm cetățenii să apeleze numărul unic de urgență 112 pentru a transmite în cel mai scurt timp echipe specializate pentru a gestiona eventualele situații de urgență și pentru a proteja populația bunurile acestora și mediul înconjurător. 

De asemenea, rugăm populația să nu intre în panică, să citească cu atenție mesajele primite și să respecte indicațiile din acestea, să apeleze numărul unic de urgență 112 în cazul în care au nevoie de ajutor și să se informeze din surse sigure și verificate! ”, precizează ISU Tulcea.


Nu teritoriul României este vizat de atacurile Federației Ruse ci infrastructura portuară de pe teritoriul Ucrainei aflată pe malul stâng al Brațului Chilia Veche. 

În cursul nopții trecute nu au fost primite apelului în dispeceratul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „DELTA” al județului Tulcea care să fie anunțate situații legate de alarma aeriană. 

Începând cu ora 02:35 de minute a încetat alarma aeriană.




Citește și:

Grup de drone aeriene la granița cu România, zona de nord a județului Tulcea. Două avioane F-16 au decolat
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii