Autoturism de 35.000 de euro, căutat de autoritățile germane, descoperit de polițiștii de frontieră din Tulcea
Autoturism de 35.000 de euro, căutat de autoritățile germane, descoperit de polițiștii de frontieră din Tulcea
240
Marime text
.jpg)
Polițiștii de frontieră din Tulcea au descoperit în data de 6 ianuarie 2026 un autoturism semnalat ca fiind căutat de autoritățile din Germania, aflat în posesia unui cetățean român. Mașina, evaluată la aproximativ 35.000 de euro, a fost indisponibilizată pentru continuarea cercetărilor, iar autoritățile efectuează cercetări pentru infracțiunea de tăinuire.
Citește și: Pompierii din Constanța intervin pentru salvarea mai multor lebede blocate pe lacul Tabacariei„Polițiștii de frontieră din cadrul Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Tulcea au descoperit, pe timpul desfășurării unor activități specifice în zona de competență, un autoturism semnalat ca fiind căutat de autoritățile din Germania, aflat în posesia unui cetățean român.
La data de 06 ianuarie 2026, polițiștii de frontieră tulceni au acționat pe linia prevenirii și combaterii infracționalității transfrontaliere, cu accent pe identificarea autoturismelor furate sau căutate de autoritățile altor state. În cadrul acestei acțiuni, în zona localității Rachelu, a fost identificat un autoturism condus de un cetățean român.
În urma verificărilor efectuate prin intermediul aplicației eDAC, s-a constatat faptul că autoturismul figurează ca bun căutat în vederea confiscării, existând o alertă introdusă de autoritățile competente din Germania.
Autoturismul, evaluat la aproximativ 35.000 euro, a fost indisponibilizat la sediul instituției pentru continuarea cercetărilor.
Ca urmare a celor constatate, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tăinuire, urmând ca la finalizarea acestora să fie dispuse măsurile legale care se impun.”
Descoperirea demonstrează vigilența polițiștilor de frontieră tulceni în prevenirea și combaterea infracționalității transfrontaliere și importanța cooperării internaționale în urmărirea bunurilor furate sau căutate de autoritățile străine.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi


