Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
00:41 28 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Au fost intensificate măsurile de control la frontieră. Câți ucraineni au intrat în România, pe la frontiera cu Ucraina

ro

10 Mar, 2022 08:42 1210 Marime text
Situația la frontieră, Sursa foto: Poliția de Frontieră
  • Traficul la frontieră în data de 09 martie 2022


În data de 09.03.2022, în interval de 24 de ore, la nivel naţional, prin punctele de frontieră au intrat în România 69.662 de persoane, dintre care 23.546 cetăţeni ucraineni (în scădere cu 18,4 % faţă de ziua precedentă).


Pe la frontiera cu Ucraina au intrat în Romania 8.860 cetăţeni ucraineni (în  scădere cu 16,4%), iar pe la cea cu Republica Moldova au intrat 12.978 cetăţeni ucraineni (scădere cu 2%).


Pe sensul de ieşire din România au efectuat formalităţile 82.737 de persoane, dintre care 24.475 cetăţeni ucraineni (scădere de 4%). 


De la declanşarea acestei crize, până la data de 09.03.2022, ora 24.00, la nivel naţional, au intrat în România 343.515 cetăţeni ucraineni şi au ieşit 258.844 cetăţeni ucraineni.

 

Menţionăm că  a fost suplimentat personalul care își desfășoară activitatea la controlul documentelor de călătorie și se lucrează la capacitatea maxima a punctelor de trecere a frontierei., anunță Poliția de Frontieră. 



De asemenea, au fost intensificate măsurile de control la frontieră, s-au suplimentat turele de serviciu în zonele de responsabilitate și s-a întărit cooperarea cu celelalte instituții cu atribuții în domeniu, în vederea unui schimb operativ de date și informații, precum și de adoptare în comun, în situații impuse, a măsurilor necesare pentru gestionarea cazurilor apărute.
 

Rugăm cetățenii să se informeze doar din surse oficiale., transmite Poliția de Frontieră. 

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii