Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
11:30 01 05 2025 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Atenţionare de călătorie în Grecia emisă de MAE. Grevă în sectorul transportului public

ro

01 May, 2025 09:34 142 Marime text


Ministerul Afacerilor Externe informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Republica Elenă că joi, 1 mai 2025, va avea loc o grevă în sectorul de transport public.

De asemenea, Confederația Maritimă Panelenă a informat că toate navele vor rămâne andocate în porturi.

Pe cale de consecință, se pot înregistra modificări în programul mijloacelor de  transport public (autobuze, troleibuze, metrou, trenuri).
Reamintim că cetățenii români pot solicita asistență consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Atena: +30 210 6728875; +30 210 6728879 și Consulatului General al României de la Salonic: +30 2310 340088, apelurile fiind redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetățenilor Români din Străinătate (CCSCRS) și preluate de către operatorii Call Center în regim de permanență.

MAE recomandă, totodată, consultarea paginilor de Internet https://www.mae.ro (Sfaturi, alerte de călătorie), https://atena.mae.ro și https://salonic.mae.ro.

Cetățenii români care se confruntă cu o situație dificilă, specială, cu un caracter de urgență, au la dispoziție telefoanele de urgență ale Ambasadei României la Atena (+306978996222) și Consulatului General al României de la Salonic (+306946049076).

Cetățenii români care călătoresc în Republica Elenă pot accesa, de asemenea, aplicația digitală „mAIGreece”, realizată de către Ministerul elen al Turismului, disponibilă și în limba română, la adresa: https://www.gov.gr/en/upourgeia/upourgeio-tourismou/tourismou/maigreece.




Citește și:
MAE: Atenţionare de călătorie pentru Ungaria! Restricții de circulație pentru camioanele de mare tonaj (peste 7,5t)

 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii