Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
13:27 08 05 2025 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Atenție șoferi! Trafic restricționat pe Bulevardul Mamaia din Constanța pentru efectuarea unor lucrări

ro

08 May, 2025 10:52 193 Marime text
Sursa foto: Primăria ConstanțaPrimăria Constanța anunță că sunt continuate lucrările de frezare a carosabilului pe bulevardul Mamaia, între străzile Patriei și Ion Rațiu, iar traficul rutier este restricționat parțial

Potrivit unui comunicat al Primăriei Constanța, carosabilul este decopertat pe bulevardul Mamaia, tronsonul cuprins între strada Patriei și strada Ion Rațiu, pe sensul de mers de la Inspectoratul de Poliție Județean Constanța spre Delfinariu, traficul rutier fiind restricționat parțial, până la ora 15:30.

Lucrările vor continua și mâine, cu aceleași restricții de trafic rutier.
Frezarea carosabilului este o operațiune ce se poate executa și în condiții meteorologice nefavorabile.

În paralel, se lucrează la reabilitarea trotuarelor. Se înlocuiesc bordurile, sunt montate pavele moderne, se construiesc casetele pentru spații verzi în care vor fi plantați arbori la toamnă. A fost reconfigurat și scuarul median, urmând să se construiască și pistele pentru biciclete.
Constănțenii care locuiesc sau tranzitează zona respectivă sunt rugați să NU își parcheze autoturismele pe trotuar sau pe carosabil.
Facem apel către participanţii la trafic să respecte regulile de circulaţie şi semnificaţia mijloacelor de semnalizare rutieră și să manifeste atenţie sporită în zonele în care se execută lucrări, conform Primăriei Constanța. 

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii