Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
07:51 21 09 2018 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Atenţie şoferi! Transport agabaritic pe drumurile judeţului Constanţa. Trec tancuri americane

ro

04 May, 2017 10:36 4188 Marime text
CNAIR SA informează că în perioada 03.05.2017 - 06.05.2017 se vor efectua cinci transporturi cu depășiri pentru care a fost eliberată autorizație specială de transport pe ruta:
 
Intersecţie DN 25 cu DJ 255 – DN25 – Independenţa – Şendreni - DN2B  – Lacu Sărat – DN21 – Bărăganuş – DN21A - Murgeanca – Ţăndărei – DN2A – Giurgeni – Mihail Kogălniceanu.
 
Etapele de desfășurare ale transportului sunt stabilite de poliția rutieră, care asigură însoțirea vehiculului cu depășiri.
 
Detalii privind desfășurarea transportului (perioade și sectoare restricționate) se pot obține de la Dispeceratul Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere SA, la numerele de telefon: 021/9360; 021/264.33.33; 021/264.33.34.

Am încercat să aflăm mai multe amănunte referitoare la aceste transporturi, însă de la dispecerat ni s-a transmis că nu deţin informatii de conţinut ci doar de traseu. 

Potrivit unor surse, ar fi vorba despre transportul tancurilor Abrams, care se întorc de la exerciţiul Justice Eagle 17, care s-a desfăşurat pe poligonul de la Smârdan. La acest exerciţiu tactic cu trageri de luptă cu muniție reală au participat peste 350 de militari români şi americani care au folosit  tancuri M1A2 „Abrams” și TR-85 M1 „Bizonul”, vehicule de luptă M2A3 „Bradley” și MLI-84 M „Jderul”, obuziere autopropulsate calibrul 155 mm M109A6 „Paladin” și obuziere calibrul 152 mm, sprijinite de avioane MiG-21 LanceR și elicoptere IAR 330 – Puma.

Sursa foto cu rol ilustrativ: ZIUA de Constanţa

Ti-a placut articolul?

Comentarii