Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
09:31 06 02 2026 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Atenție, șoferi! Iată cum se circulă pe autostrada A2 București - Constanța la această oră

ro

06 Feb, 2026 08:09 183 Marime text


Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că, la această oră, nu sunt semnalate drumuri naționale sau autostrăzi cu circulația oprită ca urmare a vreunui eveniment rutier sau a condițiilor meteo nefavorabile.

Vizibilitatea în trafic este scăzută din cauza ceții sub 200 de metri, pe alocuri chiar sub 50 de metri, pe mai multe drumuri din județele Botoșani, Brașov, Dolj, Iași și Olt, iar în funcție de condițiile locale este favorizată formarea poleiului.

La nivel național se circulă preponderent pe un carosabil umed, fiind semnalate precipitații sub formă de ploaie în județele Botoșani, Călărași, Vâlcea, dar și în mun. București.

Pe arterele rutiere principale, respectiv autostrăzile A0 Centura București, A1 București – Pitești,  A2 București – Constanța, A3 București – Ploiești, A7 Ploiești – Adjud, DN 1 Ploiești – Brașov și DN7 Pitești-Sibiu, se circulă pe un carosabil umed, fiind înregistrate precipitații slabe sub formă de ploaie, însă vizibilitatea în trafic este bună.


Reamintim că începând de cu data de 4 februarie, a fost instituită măsura de închidere a circulației rutiere pe DN7C (Transfăgărășan), pe tronsonul kilometric 61+500 metri - 61+750 metri, în zona localității Arefu, județul Argeș, până la data de 20 martie 2026.

Măsura este necesară în vederea executării unor lucrări de retehnologizare a amenajării hidrotehnice Vidraru (înlocuire grătare aferente barajului), lucrări care presupun staționarea unei macarale pe partea carosabilă.

Acestea vor fi executate în intervalele orare 08:00 - 11:00 și 13:00 – 18:00, de luni până joi (pentru a asigura și circulația riveranilor în anumite perioade), respectiv 08:00 – 11:00, de vineri până duminică (pentru a permite și tranzitul turiștilor).


Precizăm că pe DN7C, pe sectorul kilometric 104 - 130+800 metri (între Piscu Negru și Bâlea Cascada), circulația rutieră este închisă pe timp de iarnă, redeschiderea fiind programată, de regulă, la începutul sezonului cald.

Pentru reducerea riscului rutier, recomandăm conducătorilor auto să circule cu o viteză adaptată condițiilor de trafic și de drum, să-și asigure o bună vizibilitate din autovehicul prin îndepărtarea zăpezii sau a gheții de pe geamuri!

Creșteți distanța de siguranță între autovehicule, nu vă angajați în depășiri riscante, nu opriți pe benzile de rulare sau pe cea de urgență de pe autostrăzi!




Citește și:
Pleci la drum dimineață? Iată cum se circulă la primele ore, pe principalele artere
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii