Asociația CFA România a depus la Curtea Constituțională un memoriu referitor la Legea pensiilor private
Asociația CFA România a depus la Curtea Constituțională un memoriu referitor la Legea pensiilor private
							
							 31 Oct, 2025 11:55 
							
														
							
								ZIUA de Constanta
								 
				                    273
							
							
								
								
								Marime text
				                   
				                   
				                
							
							 273
							
							
								
								
								Marime text
							
							
						
						
						 273
							
							
								
								
								Marime text
				                   
				                   
				                
							
							 273
							
							
								
								
								Marime text
							
							
						 
							
Asociația CFA România a depus la Curtea Constituțională un memoriu de tip 'amicus curiae' referitor la Legea privind plata pensiilor private, adoptată recent de Parlamentul României, prin care oferă analize economice și financiare relevante pentru evaluarea constituționalității actului normativ, potrivit Agerpres.
Organizația atrage atenția că fondurile de pensii private sunt instrumente de economisire pe termen lung, cu rol esențial în asigurarea veniturilor la pensionare, și nu pot fi asimilate depozitelor bancare.
'Considerăm că acest subiect este deosebit de important pentru societatea românească. Asociația noastră a realizat, de-a lungul timpului, mai multe studii privind sistemul de pensii din România, cu obiectivul de a atrage atenția asupra necesității dezvoltării unui sistem de pensii private viabile, în contextul posibilelor probleme de sustenabilitate ale Pilonului I, cauzate de evoluțiile demografice viitoare', a afirmat președintele Asociației CFA România, Adrian Codirlașu.
Totodată, asociația subliniază că plățile recurente, efectuate pe o perioadă relevantă de timp, reprezintă esența noțiunii de 'pensie', menită să susțină costul vieții în perioada de inactivitate profesională.
'Fondurile de pensii private din România, atât Pilonul II, cât și Pilonul III, nu pot fi echivalate cu depozite bancare, conturi de economii sau alte vehicule investiționale cu lichiditate crescută. Scopul exclusiv al acestor fonduri este acela de a asigura un venit recurent după pensionare, și nu de a permite retragerea imediată a întregii sume acumulate', se precizează în comunicat.
Conform principiului nr. 6 din studiul 'Sistemul Ideal de Pensii', realizat de compania Mercer pentru CFA Institute, 'beneficiile furnizate în timpul anilor de pensie trebuie să se concentreze pe furnizarea de venituri lunare'. Totuși, sistemul trebuie să permită contribuții sau retrageri de capital în perioada anilor de pensie, fără a afecta negativ adecvarea generală a soluției de economisire, menționează sursa citată.
În cel mai recent studiu Mercer CFA Institute Global Pension Index 2025, se reiterează acest principiu, subliniindu-se că 'scopul principal al unui fond de pensii este de a asigura venituri stabile la pensionare, atât pentru participanți, cât și pentru persoanele aflate în întreținerea acestora.'
Asociația CFA România consideră că limitarea posibilității de retragere integrală a activului acumulat reprezintă o caracteristică de reglementare esențială, menită să asigure îndeplinirea scopului unui sistem de pensii, respectiv furnizarea unor venituri periodice, predictibile și sustenabile pe termen lung pentru beneficiari.
Asociația CFA România reunește deținătorii titlului de Chartered Financial Analyst (CFA), una dintre cele mai respectate certificări profesionale în domeniul financiar la nivel global. Misiunea asociației este de a promova standarde ridicate de etică, educație și excelență profesională în industria financiară din România.
Citește și
Tudorel Toader, fostul ministru al Justiției - „Proiectul care modifică pensiile speciale va trece de CCR dacă se ia un aviz de la CSM”
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
								Comentarii
							
							 Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
					Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
					

 
															 
														 
												 
												 
												 
												 
												 
						 
						 
						 
						 
						 
						 
						 
						 
						 
						 
						 
						 
					